Actual· 1 min citire

Accident tragic în județul Contanța. Un bărbat de 55 de ani a murit în urma impactului dintre o mașină și o căruță

Accident tragic în județul Contanța

Accident tragic în județul Contanța

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 dec. 2025, 21:08

Tragedie pe drumul național DN 3, în județul Constanța. Un bărbat de 55 de ani a murit, luni seară, după ce căruța pe care o conducea a fost lovită de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani.

”Astăzi, în jurul orei 17.20, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN3, între localitățile Pietreni și Viișoara. Din primele cercetări a reieșit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 19 ani, și un atelaj hipo, condus de un bărbat, de 55 de ani”, a transmis, luni seară, IPJ Constanța.

Potrivit reprezentanților instituției, în urma impactului, bărbatul de 55 de ani a murit la fața locului.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News