Părinții copiilor au depus plângeri și cer autorităților să explice cum a fost posibil ca minorii să fie interogați fără supravegherea unui adult.
Interogatoriu cu ușa închisă
Potrivit părinților, elevii – cu vârste între 13 și 15 ani – au fost luați pe rând și duși într-o sală de clasă fără camere de supraveghere. Acolo, spun ei, agenții ar fi folosit violența pentru a obține mărturii într-un caz minor: o suspiciune de furt din cutia milei a bisericii din localitate.
Unul dintre părinți povestește că fiul său ar fi fost supus unor agresiuni fizice repetate.
„Un polițist l-a separat de ceilalți și l-a dus într-o încăpere unde nu era niciun adult prezent. L-a pălmuit, l-a tras de păr, l-a lovit în abdomen. L-au ținut acolo ore întregi, iar când a încercat să plece, l-a mai bătut încă o dată”, a relatat tatăl unui elev, conform declarațiilor oferite presei locale.
În total, copiii ar fi fost audiați timp de aproape patru ore, fiecare fiind luat pe rând pentru întrebări.
Polițiștii neagă acuzațiile, dar sunt anchetați
Deși cei trei agenți implicați resping orice acuzație de violență, procurorii au deschis un dosar penal ce include suspiciuni de purtare abuzivă și alte acte de violență. Cercetările sunt în desfășurare.
Conform părinților, tensiunile au apărut după ce elevii nu ar fi recunoscut furtul invocat, moment în care polițiștii ar fi recurs la intimidare și forță.
Directorul școlii: „Am fost scos din sală de mai multe ori”
Situația ridică și semne de întrebare legate de modul în care a decurs intervenția poliției în școală. Directorul unității afirmă că nu i s-a permis să asiste la discuțiile dintre agenți și elevi.
„Mi s-a comunicat că vor doar un dialog formal cu copiii. Am dorit să fiu prezent, deoarece părinții nu apucaseră să fie anunțați. De fiecare dată când am intrat în sala de clasă, am fost rugat să ies. Mi-au spus că nu este necesară prezența unui adult, pentru că nu ar fi vorba de un interogatoriu”, a declarat Ionuț Filip, directorul școlii gimnaziale din Apoldu de Jos.
Evenimentul a provocat reacții puternice în comunitate, mai ales pentru că elevii ar fi fost ținuți ore în șir fără reprezentanți ai familiei sau ai școlii. Părinții cer sancționarea agenților și implementarea unui protocol clar pentru discuțiile cu minorii.
Ancheta continuă, iar autoritățile trebuie să stabilească atât vinovăția polițiștilor, cât și dacă procedurile legale privind interacțiunea cu minori au fost încălcate.