”Secţia Chirurgie Generală 1 şi sălile de operaţie aferente acestei secţii, situate la etajul 2 al clădirii din strada Tudor Vladimirescu, vor intra în reabilitare energetică. Începând cu data de 23 aprilie 2024, a început relocarea acesteia la etajul 3, în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2, fiind redus considerabil numărul de paturi (43 de paturi în prezent din totalul celor două secţii de 78 paturi). Ca urmare a acestui fapt, internările şi intervenţiile chirurgicale sunt limitate doar la cazurile de urgenţă”, anunţă, miercuri, oficialii Spitalului Judeţean Târgu-Jiu.
Potrivit acestora, au fost transmise adrese de informare şi de sprijin către unităţile medicale din judeţul Gorj, cât şi către cele din judeţele limitrofe, pentru ca, până la finalizarea acestor lucrări, să sprijine Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu cu preluarea cazurilor pe care unitatea sanitară nu le va mai putea prelua.
”În seara zilei de 23 aprilie 2024, în cadrul blocului operator al Secţiei Chirurgie Generală 1 de la etajul 2, s-au produs infiltraţii prin plafonul celor două săli de operaţie deasupra cărora se află două terase. Apa care s-a infiltrat prin plafon nu a afectat aparatura medicală din sălile de operaţie. Menţionăm faptul că în data de 23 aprilie 2024, garda a fost asigurată de medicii Secţiei Chirurgie Generală 2, intervenţiile chirurgicale fiind efectuate în sălile de operaţie de la etajul 3, aferente acestei secţii”, au mai transmis reprezentanţii spitalului, precizând că la faţa locului se află echipele de intervenţie pentru remedierea urgentă a situaţiei.
După finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică, Secţiile Chirurgie 1 şi Chirurgie Generală 2, sălile de operaţie aferente celor două secţii vor intra în intra într-un proces complex de reabilitare şi modernizare.