ncendiu la Teatrul Dramatic din Galaţi
Subsolul Teatrului Dramatic 'Fani Tardini' din municipiul Galaţi a fost cuprins de flăcări, joi, în jurul orei 10:00, iar sala de spectacole s-a umplut de fum, însă incendiul nu s-a soldat cu pagube semnificative, deoarece clădirea abia a intrat în renovare, transmite corespondentul NewsIn.
Lucrările de consolidare şi renovare a Teatrului Dramatic au început recent, astfel că, în această perioadă, echipele de muncitorii se află la subsolul clădirii. Joi, din cauza unor scântei produse de aparatele de sudură, subsolul a luat foc.
'A sărit o scânteie de la sudură şi, în contact cu un material inflamabil, a început să ardă mocnit. S-a umplut sala de spectacole de fum, dar nu putem vorbi de pagube, deoarece clădirea Teatrului abia a intrat în renovare', a declarat, joi, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) Galaţi, colonelul Viorel Zaharia.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea incendiului, care a fost lichidat în aproximativ o oră. La ora difuzării acestei ştiri, lucrătorii IJSU verifică dacă mai există şi alte focare. De asemenea, sunt inspectate căile de aerisire, care ar fi putut direcţiona flăcările spre podul clădirii.