Episcopul de Huşi intră în colimatorul Patriarhiei. Decizie fără precedent la BOR

 

Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, înaltul ierarh BOR care a fost filmat în ipostaze intime alături de un bărbat, intră de azi în colimatorul Patriarhiei. Oficialii Bisericii Ortodoxe pregătesc din punct de vedere legal şi procedural întâlnirea Sinodului Permanent stabilit pentru 17 şi 18 august.

Joi şi vineri, Comisia pentru Regulamente şi Statut din cadrul Bisericii Ortodoxe Române va analiza procedurile care se impun în cazul episcopului de Huşi, reprezentanţii Patriarhiei precizând că nu s-au mai confrutat cu o astfel de situaţie, potrivit Mediafax.

"Se studiază în mod amănunţit statutul pentru că este prima dată când ne confruntăm cu un asemenea caz, trebuie analizate exact toate recomandările regulamentelor şi statutelor în cazul judecării unui ierarh. Se vor analiza procedurile care se vor aplica în Sinodul Permanent. Această Comisie pentru Regulamente şi Statut pregăteşte întâlnirea Sinodului Permanent, care a fost stabilit pentru 17 şi 18 august. Sinodul Permanent va analiza cazul, probele care vor mai apărea până atunci şi concluziile pe care le va extrage şi propunerile de sancţionare vor fi trimise către comisia de disciplină a Sfântului Sinod", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Reprezentantantul Patriarhiei a precizat că episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, nu a adus, până în acest moment, nicio dovadă prin care să îşi demonstreze nevinovăţia.

"Episcopul de Huşi nu a adus nicio probă în apărarea lui, doar a cerut o expertizare tehnică a înregistrărilor respective, lucru pe care îl face o autoritate judiciară care are asemenea experţi. Rezultatul acestei expertize, dacă va fi gata până atunci, va fi discutat de Sinodul din august", a adăugat Vasile Bănescu.

Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-a cerut episcopului de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, filmat în ipostaze compromiţătoare, să nu mai slujească până la şedinţa Sfântului Sinod.

Filmul obscen cu episcopul de Huşi va fi vizionat de Mitropolie luni. "Exclus înainte de Liturghie!"

Episcopul Huşilor, filmat în ipostaze intime alături de un elev de seminar, ar putea fi exlus din rândul bisericii.

Scandalul a pornit dupa ce preotul arhimandrit Cristian Jitaru l-a ameninţat pe Episcop cu darea în vileag a unui filmuleţ în care acesta întreţine relaţii sexuale cu un stundent, cu scopul de a dobândi nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar. Ierarhii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-au întrunit ieri de urgenţă pentru a analiza situaţia.

"Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Membrii Sinodului mitropolitan au luat act de declaraţia Preasfinţitului Corneliu, care a afirmat că acuzaţiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false. Sinodul mitropolitan a analizat cu atenţie întreaga problematică legată de acest caz, urmând ca, forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii."

Sinodul va lua o decizie finală săptămâna săptămâna viitoare. Între timp, Patriarhia Română a recunoscut că bărbatul care apare în scenele intime, este episcopul Huşilor.

Acesta a fost sfătuit să se retragă singur din activitate, dar a refuzat, pe motiv că imaginile sunt truncate. Imaginile compromiţătoare au fost difuzate în presă, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat înregistrările.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?