Ce faci când ești rupt de oboseală și ai de lucru? Iată cum să devii energic pe loc

Lipsa cronică de somn are asupra capacității cognitive și asupra coordonării activităților noastre zilnice aproape același efect ca pe care îl au câteva pahare cu băutură. Ce facem când trebuie să ne concentram, dar suntem obositi?

Mulți dintre noi recurgem la cafea. Cercetările arată că o ceașcă de cafea, care conține între 80 și 100 de miligrame de cafeină, îmbunătățește atenția, vigilența, timpul de reacție și starea de spirit. Dar și exercițiile fizice, aspect de asemenea demonstrat.

Chiar și un episod scurt de exerciții cardio ne trezește, accelerează procesele mentale și sporește stocarea și recuperarea memoriei. Deci când ne luptăm, într-o după-amiază târzie, cu grafice, ce ar trebui să alegem: un pic de sport sau o cafea? Un studiu recent a comparat aceste două metode de trezire.

Oamenii de știință au folosit voluntari sănătoși cu deficit de somn pentru a compara trei tipuri de intervenție: cofeina, urcarea scărilor și placebo. Ei au descoperit că doar 10 minute de urcat scări au amplificat nivelurile de energie mult mai mult decât o doză moderată de cofeină, de 50 de miligrame.

Să mergem însă mai în profunzime. Un alt studiu a comparat efectele recurgerii la exerciții și al combinării lor cu cafeaua și a ajuns la concluzia că eficiența mai mare se înregistrează dacă acestea lucrează împreună. Însă mai există câteva aspecte asupra cărora trebuie să medităm: cafeina este asociată cu un risc mai scăzut de diabet de tip 2, hipertensiune arterială și obezitate, însă dar poate crește colesterolul. Totodată, poate ajuta la prevenirea anumitor tipuri de demență și cancer, dar a fost asociată cu pierderea masei osoase și artrita reumatoidă. Practic, există multe beneficii, dar se pare că există și anumite riscuri.

Cele mai multe studii sugerează însă că sportul are multiple efecte pozitive pe termen lung asupra aptitudinii fizice și capacității cognitive, dispoziției și comportamentului la toate vârstele. Unele dintre cele mai mari beneficii au fost observate la pacienții vârstnici, precum și la pacienții expuși riscului sau diagnosticării cu demență.

Care este concluzia? Cofeina poate impulsiona vigilența, crește energia și rapiditatea gândirii. Exercițiile fizice au același efect, iar metodele combinate fac minuni. Însă dacă excesul de cafea are riscuri, sportul nu are contraindicații.

 
Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?