Când trebuie să schimbăm anvelopele de iarnă cu cele de vară. Regulile din Codul Rutier

Când trebuie să schimbăm anvelopele de iarnă cu cele de vară. Regulile din Codul Rutier
Când trebuie să schimbăm anvelopele de iarnă cu cele de vară. Regulile din Codul Rutier

Vremea a început să se încălzească, iar şoferii vor trebui să treacăla aşa-numitele anvelope de vară, înlocuindu-le pe cele de iarnă. Nu există o dată oficială stabilită începând cu care să poată fi folosite, din punct de vedere legal, anvelopele de vară. În schimb, anvelopele de iarnă sunt obligatorii atunci când se circulă pe porţiuni cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Un şofer trebuie să plătească între 50 şi 120 de lei la un service pentru montarea anvelopelor de vară.

Anvelopele de vara sunt realizate dintr-un material mai tare, astfel încât să se evite uzura lor la temperaturi ridicate. De asemenea, acestea preîntâmpină fenomenul de acvaplanare (maşină derapează din cauza stratului de apă existent între şosea şi pneuri, la viteze mari).

Nu se recomandă folosirea cauciucurilor de iarnă pe perioada sezonului cald, deoarece, la temperaturi ridicate, anvelopele de iarnă, care sunt mai moi şi mai maleabile, se vor uza mult mai repede.

În ceea ce priveşte cauciucurile all season / all wheater, acestea oferă performanţe medii atât vara, cât şi iarna. Practic, nu pot înlocui cu succes nici cauciucurile de vară, nici pe cele de iarnă, de aceea, cei mai mulţi producători nici nu comercializează astfel de anvelope mixte. Unul dintre dezavantaje este reprezentat de faptul că, în jurul valorii de 0 grade Celsius, acest tip de anvelope îşi pierd aderenţa, aspect care afectează puterea unei frâne bruşte sau virajele în curbe strânse, punând în pericol viaţa şoferului şi a celorlalţi pasageri.

Nu există o amendă pentru şoferii care nu folosesc anvelope de vară. Există în schimb amendă pentru nefolosirea cauciucurilor de iarnă atunci când există zăpadă, gheaţă sau polei pe carosabil, deoarece riscul de accidente este mult mai ridicat. Penalizarea se încadrează între 2500 şi 4000 de lei, uneori fiind prevăzută şi achitarea daunelor provocate elementelor care compun drumul.

Inconvenientul care apare atunci când rămâi cu cauciucurile de iarnă pe perioada sezonului cald se raportează la faptul că acestea se vor deteriora mult mai uşor şi vor trebui schimbate mai repede – se cheltuiesc mai mulţi bani, iar anvelopele respective nu mai pot fi păstrate şi refolosite iarnă următoare, conform rca-ieftin.ro.

Pentru o bună stabilitate şi un control eficient al maşinii, se recomandă instalarea unui anumit tip de anvelope pentru toate cele patru roţi, nu doar pentru cele din faţă sau spate, sau pentru cele pe care se află tracţiunea. Dacă se montează doar două cauciucuri de vară, cele de iarnă se vor deteriora mai repede şi va mai fi nevoie de o vizită la service.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?