Adevărul dureros despre chipsuri. Vei mai mânca?

 În Marea Britanie, o treime din copii consumă chipsuri în fiecare zi, celelalte două treimi mâncând de câteva ori pe săptămână.

Mai mult, britanicii cumpără în fiecare an aproximativ şase miliarde de pungi, echivalentul unei tone de cartofi prăjiţi la fiecare trei minute sau a 100 de pungi de persoană.

Ronţăirea unei pungi de chipsuri pe zi este echivalentul consumului de cinci litri de ulei de gătit pe an. Deşi chiar şi în lipsa unor cifre exacte nu este greu de ghicit că astfel de produse sunt dăunătoare, consumul lor se menţine la un nivel ridicat, iar unul dintre motive este ambalajul atractiv care ne activează papilele gustative din clipa în care îl vedem pe raft, potrivit lui Michael Moss, autorul noii cărţi "Sare, zahăr, grăsime: Cum ne-au prins giganţii alimentari" (Salt, Sugar, Fat: How The Food Giants Hooked Us).

Investigaţiile scriitorului au arătat cum decenii de cercetări ale producătorilor giganţi de mâncare au transformat chipsurile din gustările uşoare ale anilor '70 în produse concepute să activeze centrii de râvnire ai creierului printr-o chimie precisă.

Când iei un cartof, explică el, gustul sării te loveşte imediat. E un efect pe care industria sării îl numeşte "explozia de aromă".

Sarea şi grăsimea sunt percepute de un nerv numit trigeminal, situat în partea din spate-sus a gurii, care trimite informaţiile tactile spre creier. Cu cât mai bună e "explozia", cu atât o vom dori mai mult.

Alături de sare şi grăsime apare zahărul, şi el inclus în cartof, toate formând trioul pe care creierele noastre îl doresc din instinct, mai explică Moss.