Președintele american a mai anunțat pe contul personal de socializare că SUA vor oferi mai multe detalii într-o conferință de presă programată la Mar-a-Lago.
Donald Trump a confirmat oficial atacurile SUA asupra Venezuelei
„Statele Unite ale Americii au desfășurat cu succes o lovitură de mare amploare împotriva Venezuelei și a liderului acesteia, președintele Nicolás Maduro. Acesta a fost capturat împreună cu soția sa și scos din țară cu avionul. Operațiunea a fost realizată în colaborare cu forțele de aplicare a legii din Statele Unite. Urmează să fie oferite mai multe detalii. Astăzi, la ora 11 dimineața, va avea loc o conferință de presă la Mar-a-Lago. Mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni”, a scris Trump pe Truth Social.

Adevărul despre atacurile din Caracas. Motivul pentru care SUA au bombardat inima Venezuelei
Presa americană speculează că Maduro a fost capturat de Delta Force, aceeași unitate militară de elită care l-a ucis pe fostul lider al Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi. Vicepreședinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, spune că nu știe unde se află șeful statului sau soția sa și cere dovezi care să arate că sunt în viață.
"După aceste atacuri brutale noi nu știm unde se afla președintele Nicolas Maduro și prima doamnă Cilia Flores. Cerem de urgență guvernului condus de Donald Trump dovada că președintele Maduro și prima doamnă sunt în viață", a declarat Delcy Rodríguez vicepreședintele Venezuelei.
"Să ne păstrăm calmul, să nu cădem în disperare ca să nu-i ușurăm munca celor care ne atacă, dușmanului terorist care ne-a atacat. Nu e prima luptă pe care o ducem", a afirmat Diosdado Cabello, ministru al Afacerilor Interne, Justiției și Păcii din Venezuela.
"Dacă vor să discute serios un acord pentru combaterea traficului de droguri, suntem gata. Dacă vor petrol, Venezuela este pregătită pentru investiții din SUA", afirma Maduro cu două zile înainte de atac.
Aceste declarații au fost făcute de Nicolas Maduro în cadrul unui interviu televizat, cu mai puțin de două zile înainte să fie capturat de americani.
Prima explozie din Caracas a avut la ora 8 fără 10, ora României, iar după aceea au fost văzute mai multe elicoptere pentru transport de trupe, a căror prezență sugerează existența unor operațiuni la sol. Totuși, se speculează că imaginile cu elicoptere de pe rețelele de socializare sunt generate cu inteligență artificială.
Într-o declarație transmisă la televiziunea publică din Venezuela, executivul a transmis că „respinge, repudiază și denunță în fața comunității internaționale agresiunea militară extrem de gravă comisă de actualul Guvern al Statelor Unite ale Americii împotriva teritoriului și populației Venezuelei în zonele civile și militare ale orașului Caracas, capitala Republicii, și ale statelor Miranda, Aragua și La Guaira”.
Avioane, nave de război și nu mai puțin de 15.000 de soldați se află în apropierea granițelor Venezuelei. Tot acolo a fost detașat și cel mai mare portavion din lume, USS Gerald R. Ford. O investigație a dezvăluit inclusiv că a fost modernizată cea mai mare bază militară americană din zona Venezuelei, care a stat închisă mai bine de 20 de ani.
Donald Trump a avertizat în repetate rânduri că SUA pregătesc noi măsuri împotriva rețelelor de traficanți de droguri din Venezuela și că atacurile terestre ar putea începe curând.
Statele Unite l-au acuzat în repetate rânduri pe Nicolas Maduro că ar fi liderul unei organizații internaționale de trafic de narcotice, însă acesta a negat.
În octombrie 2025, liderul de la Casa Albă a autorizat CIA să opereze pe teritoriul venezuelean.