Un nou focar de pestă porcină în Vrancea

 

Autorităţile vrâncene au demarat planul de intervenţie în caz de suspiciune de pestă porcină africană (PPA), după ce primele probe prelevate de la animalele dintr-o gospodărie din comuna Gugeşti s-au dovedit a fi pozitive.



"Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat, vineri, la Gugeşti, într-o exploataţie non-profesională cu nouă animale. La ora 19,00 am convocat o şedinţă a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) şi a fost aprobat planul de măsuri specifice. Deja autorităţile locale şi sanitar-veterinare au luat primele măsuri de protecţie a zonei şi de incinerare a animalelor din gospodăria respectivă. Aşteptăm confirmarea oficială de la laboratorul din Bucureşti", a declarat, prefectul Sorin Hornea.

Potrivit prefectului, proprietarul micro-fermei a sesizat autorităţile veterinare despre faptul că porcii prezentau simptome de boală, iar în urma analizelor care au fost prelevate în cursul dimineţii şi analizate la Focşani, a fost confirmat virusul pestei porcine.

Zona respectivă va fi izolată şi vor fi aplicate filtre şi blocări pentru tot ce înseamnă mişcări de carne din zona respectivă.

"Din fericire, micro-ferma se află într-o zonă mai izolată, între Oreavu şi Gugeşti, ceea ce va facilita instalarea filtrelor şi izolarea zonei", a precizat Sorin Hornea.

Acesta este al doilea focar de pestă porcină africană apărut în Vrancea, după ce în luna octombrie virusul a fost confirmat într-o gospodărie din satul Lespezi, comuna Homocea.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?