Luna mai 2026 a fost a doua cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată la nivel global, atât pe uscat, cât și pe mare. Potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbările Climatice (C3S), temperatura medie a aerului la suprafață a ajuns la 15,81°C, cu 0,55°C peste media perioadei 1991-2020.
Datele arată că luna mai 2026 se află pe locul al doilea în clasamentul celor mai călduroase luni mai, după mai 2024. În același timp, temperatura a fost cu 1,42°C peste media estimată pentru perioada preindustrială 1850-1900. Potrivit rapoartelor C3S, în luna mai au fost înregistrate temperaturi foarte ridicate ale suprafeței mării în Pacificul tropical.
Specialiștii spun că Pacificul ecuatorial continuă tranziția către fenomenul El Niño, care este așteptat să se dezvolte în lunile următoare. Acest fenomen poate provoca episoade meteo extreme în mai multe regiuni ale lumii. Temperatura medie a suprafeței mării pentru zona 60°S-60°N a ajuns la 20,90°C, fiind a doua cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată pentru luna mai, după recordul din 2024.
Val de căldură puternic în Europa de Vest
În a doua parte a lunii mai 2026, Europa de Vest a fost afectată de un val de căldură neobișnuit de timpuriu și foarte intens. În unele regiuni din Franța, Anglia și Țara Galilor, temperaturile au depășit cu peste 10°C valorile normale pentru această perioadă.
„În Europa, luna a fost marcată de o tranziţie rapidă de la condiţii mult mai reci decât media, la unul dintre cele mai intense valuri de căldură observate vreodată atât de devreme. Valul de căldură a dus la doborârea a numeroase recorduri de temperatură pentru luna mai, Franţa, Regatul Unit, Irlanda şi Portugalia înregistrând condiţii deosebit de severe, conform News.ro.
Deşi remarcabil, acest eveniment este în concordanţă cu încălzirea rapidă a Europei şi cu tendinţa pe termen lung către valuri de căldură mai frecvente, mai intense şi mai timpurii”, arată Copernicus. Fenomenul a dus la noi recorduri de temperatură în Portugalia, Regatul Unit, Irlanda și Franța. În multe zone din Europa de Vest, temperatura resimțită a ajuns frecvent între 35°C și 40°C.
Specialiștii avertizează asupra efectelor asupra sănătății
Experții europeni spun că temperaturile extreme au creat condiții periculoase pentru populație.
„Aceste valori au corespuns condiţiilor de stres termic «puternic» (peste 32 °C) şi «foarte puternic» (peste 38 °C). Valul de căldură a avut un impact semnificativ asupra sănătăţii”, arată specialiştii europeni.
În același timp, mai multe regiuni din Europa au avut parte de fenomene extreme diferite. În timp ce Italia și Spania au fost mai uscate decât normal, Turcia, Bulgaria și Republica Moldova s-au confruntat cu inundații extinse.
Valul de căldură a provocat decese
Valul de căldură din mai 2026 a avut efecte grave în mai multe țări europene. Spania a raportat 101 decese asociate temperaturilor ridicate, un record pentru luna mai. În Franța au fost înregistrate șapte decese, iar în Regatul Unit 11 persoane și-au pierdut viața din cauza căldurii. Specialiștii spun că schimbarea rapidă de la temperaturi mai scăzute decât normal la căldură extremă a amplificat impactul asupra oamenilor și ecosistemelor. Temperaturile ridicate ale apelor din jurul Regatului Unit, Irlandei și Spaniei au contribuit și ele la intensificarea valului de căldură, iar în zonele de coastă ale Spaniei au fost atinse niveluri record.
Potrivit datelor climatice, Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid. Temperaturile au crescut cu aproximativ 0,56°C pe deceniu de la mijlocul anilor 1990, adică de peste două ori mai mult decât media globală. Specialiștii avertizează că, pe măsură ce clima continuă să se încălzească, valurile de căldură vor apărea tot mai devreme și vor dura mai mult, inclusiv în afara lunilor de vară.