Ultimele Stiri· 2 min citire

Vreme mohorâtă în aproape toată țara

Vreme mohorâtă în aproape toată țara

Vreme mohorâtă în aproape toată țara

Publicat14 mar. 2009, 14:06
Actualizat15 mar. 2009, 05:07

Norii vor acoperi estul și sud-estul țării și astăzi, când, cel puțin în prima jumătate a zilei, precipitațiile slabe vin sub formă mixtă în Moldova și Dobrogea și sub formă de ploi în Bărăgan.

Sâmbătă noapte, cerul s-a anunțat variabil în jumătatea de vest a țării, unde spre dimineață este posibil să se întindă și un văl de ceață. Pe de altă parte, jumătatea de est a țării va avea parte de nori denși și un vânt moderat, iar precipitațiile, chiar dacă slabe, se anunță mixte în Moldova și estul Transilvaniei. Ploile nocture vor prefera Dobrogea și Muntenia, cum deja ne-am obișnuit, iar minimele termice pornesc aproape de la pragul gerului: minus 8 în depresiuni, până spre cel mult 2 grade, cu plus, iată, pe litoral.

Nu scăpăm nici astăzi de norii din est și sud-est. Vântul continuă și el să sufle hotărât în aceste regiuni. Restul zonelor se vor bucura și de ceva soare, desigur, după disiparea ceții așternute la primele ore ale zile, pe arii restrânse însă.

Temperatura la amiază este destul de plăcută, în pofida norilor și a precipitațiilor: de 4-5 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei până spre maximum 13-14 grade Celsius, pe care le vor resimți locuitorii din sudul Banatului și Oteniei, unde primăvara pare astăzi ceva mai îndrăzneață.

Capitala are astăzi parte de o zi mai caldă decât cea de sâmbătă. Norii se mai risipesc și șansele de ploaie scad simțitor. Vântul nici el nu se prea agită, așa că maxima zilei urcă destul de alert spre 10-11 grade Celsius. De altfel, la aspectul bun al vremii pune umărul și presiunea atmosferică, în ușoară creștere, care se așteaptă astăzi să atingă o valoare de 755 mm coloană de mercur, apropiată, așadar de valoarea normală.

VEZI ȘI PROGNOZA METEO

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri