Ultimele Stiri· 1 min citire

Venezuela: Meciurile din campionat nu se vor mai juca în noctură pentru a se economisi energia

Venezuela: Meciurile din campionat nu se vor mai juca în noctură pentru a se economisi energia

Venezuela: Meciurile din campionat nu se vor mai juca în noctură pentru a se economisi energia

Publicat29 oct. 2009, 11:42
Actualizat29 oct. 2009, 11:58
SursăNewsIn

Ministerul Sportului din Venezuela a anunţat că partidele de fotbal trebuie să se dispute ziua, pentru ca echipele să nu mai consume electricitate prin aprinderea nocturnelor stadioanelor, informează ediţia online a Marca.

Autorităţile au cerut populaţiei să reducă foarte mult consumul de electricitate şi apă, iar cluburile de fotbal trebuie să-şi programeze meciurile ziua. "Am fost instruiţi ca partidele să nu se mai dispute în noctură şi echipele să nu mai risipească apa", a spus ministrul sportului, Victoria Mata.

Federaţia Venezueleană de Fotbal (FVF) a primit un comunicat prin care i se cere să modifice programul mai multor meciuri. "Ideea este să programăm întâlnirile la ora 15:00, pentru a minimiza consumul de energie electrică. Ne-a fost sugerat şi să mutăm de dimineaţă meciurile din ligile inferioare. Numai în cazul în care nu se va putea se vor juca meciurile din prima ligă în noctură", a precizat unul dintre oficiali.

Venezuela s-a confruntat în ultimul an şi jumătate cu şase mari pene de curent, ultima în luna septembrie, din cauza supraîncărcării sistemului.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri