Președintele Sindicatului funcționarilor publici Sed Lex, Vasile Marica, a declarat luni seară la Realitatea TV că statisticienii vor avea joi o grevă de avertisment, în condițiile în care Guvernul nu va răspunde "foarte serios" cererilor privind acordarea sporurilor și plata orelor suplimentare.
"Statisticienii au cele mai mici salarii din sistem, au aproximativ 7,4 milioane de lei (vechi, n. red.) brut. Cu 7,4 milioane nu poți să-ți iei un statistician bun", a afirmat Vasile Marica.
La rândul său, președintele Federației Sindicale a Statisticienilor din România, Dan Paraschiv, a declarat luni pentru NewsIn că aproximativ 1.200 de sindicaliști din Statistică ar putea participa la greva de avertisment și greva generală.
Potrivit lui Paraschiv, în Statistică lucrează în prezent 1.800 de persoane, din care 1.200 sunt înscriși în sindicat. Federația Sindicală a Statisticienilor din România este afiliată la SedLex.
"Am vorbit cu conducerea Institutului Național de Statistică și ni s-a explicat că nu sunt bani la bugetul instituției. De aceea, dorim să discutăm cu reprezentanții Guvernului pentru a vedea modalitățile de plată a acestor drepturi, care sunt prevăzute în lege", a adăugat liderul sindical.
Peste 60% din statisticieni câștigă sub 800 lei
"Deși au studii superioare, peste 60% din statisticieni sunt plătiți cu mai puțin de 800 lei, iar mulți iau chiar 500 lei. După rectificarea bugetară, am fost anunțați că nu se vor mai plăti orele suplimentare și sporurile, fapt ce a dus la scăderea salariilor cu aproximativ 25%. În aceste condiții, va fi foarte greu să mai păstrăm oameni în sistem", a precizat Paraschiv.
Federația Sindicală a Statisticienilor din România a anunțat, luni dimineață, că va declanșa în 28 mai o grevă de avertisment, urmată de o grevă generală pe perioadă nedeterminată, din 4 iunie, dacă Guvernul nu va rezolva problema plății orelor suplimentare și a altor sporuri.