Ronaldo, Ronaldinho, Cafu și Roberto Carlos se regăsesc în echipa ideală a deceniului pe care îl încheiem, portar este Gianluigi Buffon, iar Thierry Henry este unul dintre atacanți.
Multe dintre topurile de sfârșit de an ale publicațiilor internaționale fac referire la cele mai spectaculoase momente sau cei mai buni sportivi ai deceniului, dată fiind apropierea de 2010.
Un astfel de clasament, strict fotbalistic, se referă la "unsprezecele ideal al deceniului". The Spoiler propune o echipă care îl are în poartă pe Gianluigi Buffon, portarul lui Juventus și al naționalei Italiei, care a câștigat postul de titular în detrimentul lui Iker Casillas, Petr Cech și chiar Oliver Kahn. Fundaș dreapta este Cafu, de patru ori participant la Cupa Mondială și brazilianul cu cele mai multe selecții în națională, din toate timpurile, iar flancul stâng este acoperit de conaționalul său Roberto Carlos, al cărui șut a speriat mulți portari de-a lungul vremii.
Axul central al defensivei a asigurat ani de zile spatele Squadrei Azzura, fiind format din Fabio Cannavaro și Alessandro Nesta. În centrul liniei de mijloc se află Zinedine Zidane, care ar fi putut face parte și din echipa deceniului trecut, când în 1998 a câștigat titlul mondial cu Franța, și tot mijlocaș central titular este Claude Makelele, profilul acestuia fiind însă mai defensiv.
Extremă dreapta este argentinianul Leo Messi, care le-a luat fața unor alte vedete actuale, Kaka și Cristiano Ronaldo, dar și unei foste glorii, Luis Figo. Pe stânga aleargă Ronaldinho, însă titularizarea sa nu ia în calcul prezentul, ci doar trecutul.
Unul dintre locurile din atac îi este rezervat golgeterului all-time al lui Arsenal și al naționalei Franței, Thierry Henry, iar brazilianul Ronaldo, prin cele opt goluri ale sale marcate la Euro 2002 n-avea cum să nu-i fie coleg în ofensivă.
Unsprezecele deceniului: Buffon - Cafu, Cannavaro, Nesta, Roberto Carlos - Messi, Zidane, Makelele, Ronaldinho - Henry, Ronaldo.