Plenul Senatului a aprobat reexaminarea OUG 89/2008 prin care se modifică Legea învățământului 84/1995, Comisia de învățământ a Senatului aducând, alături de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, mai multe amendamente care flexibilizează sistemul de organizare a programelor de masterat.
Unul dintre amendamentele principale, se referă la faptul că, Universitățile acreditate, care se supun periodic evaluării instituționale, vor avea dreptul de a organiza studii universitare de masterat, fără obligativitatea, așa cum prevedea OUG inițial, de a obține, în urma evaluării de către Agenția Română de Asigurare a Calității pentru Învățământul Superior (ARACIS), calificativul "grad de încredere ridicat".
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a explicat că prin amendamentele aduse OUG 89/2008, aceasta "capătă o înfățișare așteptată și care aduce beneficii sistemului de învățământ superior".
"Este vorba de modul în care se flexibilizează înființarea programelor de masterat și, în același timp, ele după ce au fost inițiate de universitățile care sunt îndreptățite și îndeplinesc condițiile de acreditare și fost supuse evaluării periodice, sunt apoi, la rândul lor, evaluate de către (ARACIS). Eu consider că prin conținut este benefică pentru sistemul de învățământ", a arătat Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Totodată, președintele comisiei de Învățământ din Senat, Mihail Hărdău, s-a arătat mulțumit de faptul că ministrul Educației a participat la ședințele comisiei în care s-a dezbătut această OUG, alături de care s-au întocmit amendamentele.
Senatorii au aprobat reexaminarea cu 90 de voturi pentru și două abțineri și Senatul este Cameră decizonală în acest caz.