Ultimele Stiri· 1 min citire

Un pui de crocodil a provocat panică la bordul unui zbor Abu Dabi-Cairo

Un pui de crocodil a provocat panică la bordul unui zbor Abu Dabi-Cairo

Un pui de crocodil a provocat panică la bordul unui zbor Abu Dabi-Cairo

Publicat31 iul. 2009, 15:11
Actualizat31 iul. 2009, 15:13
SursăNewsIn

Pasagerii unui zbor Abu Dabi-Cairo al companiei Egypt Air au intrat în panică după descoperirea unui pui de crocodil care se plimba liniștit printre scaune.

Speriați de moarte, mai mulți pasageri au început să țipe la vederea animalului, care avea doar 30 de centimetri lungime, alertând echipajul care s-a grăbit să-l prindă. După ce avionul a ajuns la Cairo, crocodilul a fost predat autorităților veterinare de pe aeroportul internațional din capitala egipteană, care îl va încredința unei grădini zoologice de la Guizeh.

Cum anume a ajuns crocodilul în avion este în continuare un mister. Toți pasagerii au negat categoric că ar avea vreo legătură cu crocodilul.

În august 2007, peste 250 de pui de crocodil, șerpi și cameleoni, fuseseră descoperiți în bagajele unui saudit care părăsea Egiptul. Toate animalele au fost predate unei grădini zoologice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri