Un cutremur ar putea creşte riscul seismic în celălalt capăt al lumii, potrivit unui studiu

Deşi nu pot încă să prevadă cutremurele, seismologii pot de mult timp să calculeze creşterea presiunii la nivelul plăcilor tectonice. Însă rezistenţa faliei la presiunea exercitată de aceste plăci este mai puţin cunoscută, în special la adâncimi mari. Seismele se produc atunci când o falie cedează, fie din cauza presiunii acumulate prin mişcarea plăcilor tectonice, fie din cauza unei slăbiri a structurii faliei.

Pentru a măsura rezistenţa faliilor, Taka'aki Taira de la universitatea Berkeley şi colegii săi au folosit timp de 20 de ani seismografe foarte sensibile, pentru a detecta schimbări mici în undele seismice care traversează falia San Andreas. Senzorii au fost instalaţi în oraşul Parkfield din California, unde au detectat zone de fractură pline cu lichid în straturile geologice profunde.

"Mişcările fluidelor în aceste zone de fractură umezesc falia şi o slăbesc", ceea ce creşte riscul ca falia să cedeze în cazul unui cutremur, explică Fenglin Niu, unul dintre autorii studiului.

Încercând că înţeleagă cum şi de ce se mişcă aceste fluide, cercetătorii au observat că în cel puţin două rânduri, rezistenţa faliei San Andreas a slăbit în jurul Parkfield după seisme majore, în special după cel cu magnitudinea 9,1 survenit în 2004 în largul insulei Sumatra, care a provocat un tsunami de mai proporţii în Oceanul Indian.

"Cutremurele mari ar putea avea o influenţă globală asupra rezistenţei acestor sisteme de falie pe glob", afirmă autorii studiului.

În sprijinul acestei terorii, cercetătorii subliniază că un număr neobişnuit de mare de seisme cu magnitudinea egală sau peste 8 s-au înregistrat în lume după tsunamiul din decembrie 2004.