Ultimele Stiri· 2 min citire

Traian Băsescu: Ajunge, Iliescu, ajunge! Să-și vadă de bătrânețile lui!

Traian Băsescu: Ajunge, Iliescu, ajunge! Să-și vadă de bătrânețile lui!

Traian Băsescu: Ajunge, Iliescu, ajunge! Să-și vadă de bătrânețile lui!

Publicat31 oct. 2009, 11:21
Actualizat1 nov. 2009, 00:56
SursăNewsIn

Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Constanța, la primul miting de lansare a candidaturii sale pentru un nou mandat la Președinție, că românii au acum două opțiuni: o Românie democratică sau o Românie a oligarhilor.

"Ei pot alege pentru o Românie democratică sau pentru o Românie a oligarhilor. Știu astăzi ce înseamnă sitemul ticăloșit, cinci ani am fost într-o confruntare zilnică cu acesta. Nu m-a înfrânt, dar nici eu nu l-am înfrânt definitiv", a susținut Băsescu. "Vă chem să dăm lovitura de grație acestui sistem ticăloșit", i-a îndemnat el pe susținătorii prezenți în Piața Prefecturii din Constanța.

Traian Băsescu a amintit și despre lansarea lui Mircea Geoană în cursa pentru Președinție și a spus că a fost frapat de faptul că, la ieșire, Ion Iliescu a declarat că i-a predat ștafeta lui Geoană. "M-a frapat momentul în care, la ieșire, domnul Iliescu i-a spus domnului Geoană că-i predă ștafeta. Ajunge, Iliescu, ajunge!", a afirmat șeful statului.

Băsescu a mai spus că Ion Iliescu a avut deja trei mandate și nu mai poate avea un al patrulea, prin Mircea Geoană, și că în timpul fostului președinte a "înflorit" sitemul ticăloșit. "Iliescu să-și vadă de bătrânețile lui, să-și vadă de pensie (...). Sub el a înflorit această mafie, acest sistem ticăloșit. Nu în timpul meu s-a făcut Patriciu mare mogul. Nu în timpul meu s-a făcut Voiculescu mare mogul. Nu în timpul meu s-a făcut Vântu mare mogul și dezvoltator de televiziune", a susținut președintele.

Traian Băsescu i-a îndemnat pe români să vină la alegeri pe 22 noiembrie ca să-i spună "Nu" lui Ion Iliescu și le-a promis oamenilor că le va fi loial "din convingere și dragoste pentru români".

Șeful statului a primit din partea organizație PDL Constanța, la finalul mitingului, un scut și un buzdugan.

Președintele Traian Băsescu și-a lansat oficial candidatura pentru un nou mandat în Constanța, județul unde s-a născut. Lansarea a avut loc în parcul din zona Prefecturii Constanța, lângă statuia Victoria, în același loc unde și-a lansat candidatura și acum cinci ani. "Constanța a fost orașul meu norocos. De aici mi-am început o carieră frumoasă, o carieră a oamenilor puternici, o carieră a bărbaților mării", a spus șeful statului în discursul său.

La lansare au fost prezenți lideri ai PDL, printre care Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga și Elena Udrea, cât și fiica cea mică a președintelui, Elena Băsescu, și Monica Macovei. La eveniment au participat democrat-liberali din județele Tulcea, Brăila, Ialomița și Călărași.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri