TRADIȚII BIZARE. Episodul IX - Europenii și obiceiurile lor ciudate

TRADIȚII BIZARE. Episodul IX - Europenii și obiceiurile lor ciudate
Lumea e plină de tradiții bizare, multe dintre ele sunt acum parte a istoriei diverselor popoare. REALITATEA.NET vă propune seria Tradiții Bizare în care vor fi prezentate obiceiuri ciudate care s-au practicat sau încă se mai practică în lume. În episodul IX ne ocupăm de obiceiurile ciudate ale europenilor.
Trotuare împărțite în funcție de viteză și pisoare în spirală
În Austria, domnișoarele de onoare au obligația de a fi îmbrăcate cât mai asemănător cu mireasa. Nu pentru a o eclipsa, ci pentru a distrage spiritele rele care ar putea-o ataca.
Austria, dar și Olanda, au pus piciorul în prag în ceea ce privește nevoile fiziologice ale pietonilor. Cele două țări au instalate pe trotuare pisoare în formă de spirală, pentru a ușura în acest fel viața cetățenilor. În plus, nemții au împărțit și trotuarul. Astfel, pietonii grăbiți au la dispoziție partea stângă a drumului pentru maraton. Tot aici, râgâitul nu e motiv de jenă, ci demonstrează satisfacția indusă de hrană consumată. În dieta suedezilor, locuri de cinste ocupă stroming-ul (hering de baltă putrezit) și renii.
Pe de altă parte, pe masa elvețienilor o prezență uzuală o constituia carnea de Saint-Bernard, crescuți special în ferme pentru consum alimentar, dar până la începutul anilor ’80, când această practică a fost prohibită. Disciplina extravagantă este de asemenea obligatorie în anumite cantoane din părțile germane ale Elveției, unde e interzis să faci duș și să tragi apa la toaletă după ora zece seara.
Fără "alo" în Suedia
Exprimarea afecțiunii constituie un alt pretext de diferențiere. Astfel, francezii și olandezii se sărută de trei ori când se văd, ca formă de salut obișnuit. Dacă însă te trezești invitat de francezi la o cină la ei acasă, adu un cadou doar dacă nu ai de gând să returnezi invitația. În Cehia, covoarele și pardoseala au o importanță atât de mare încât musafirii trebuie să își aducă papuci de acasă pentru a intra în casa gazdei. Același obicei, dar cu nuanțe diferite, se întâlnește în Suedia, unde este considerat elegant să îți scoți încălțările, rămânând în ciorapi, de cum ai trecut pragul. Aceiași nordici văd drept o impolitețe răspunsul la telefon cu "alo". Regula general acceptată este să te prezinți de cum ridici receptorul. Că se simt patrioți sau nu, maghiarii au o datorie de Revelion: se reculeg ascultând imnul național. Tot ei se tutuiesc indiferent de diferențele de vârstă și de statut, păstreaza muțenia la masă și bronzul la reprezentantele sexului frumos, tot timpul anului.
Desculț prin frig
Mediteraneenii păstrează cu sfințenie tradiția prânzului și siesta de după, iar ora 14:00 a devenit tabu în aceste țări. Magazinele din Spania, Grecia și Italia sunt închise la ora după-amiezii, pentru că toți se bucură de a doua masă a zilei. Tot la iberici consumul de supă și pâine se asociază arareori. La bar sau la restaurant cazurile în care se plătește individual sunt rarisime. Ori se face de la început un "fond" la care toți contribuie și din care se achită nota, sau dă fiecare câte un rând. Spaniolii se uita urât la cei care umblă desculți prin casă. În partea opusă a continentului, finlandezii fac copci în gheață și se duc să înoate și se mai mândresc cu un concurs faimos, "alergarea cu mireasa în spate", pe care l-au inventat, dar nu îl câștigă niciodată. Sauna e atât de raspândită în această țară încât și-a făcut loc și în apartamente, fiind folosită chiar la petreceri sau la întâlniri politice.
Electricitatea la cartelă
În Marea Britanie, cel mai frecvent, electricitatea ți-o cumperi și o stochezi pe o cartelă, pe care apoi o introduci într-un aparat. E necesar să nu uiți să reîncarci cartela, altfel rămâi pe întuneric. Polițistul britanic este tradițional nepurtător de arme de foc, bizuindu-se pentru apărare pe un baston de cauciuc. Englezii sunt faimoși totodată pentru micul lor dejun, mai "greu" decât al oricărei alte nații, conținând frecvent cârnați și fasole. Sunt totodată singurul popor de pe vechiul continent care te atenționează asupra existenței unui spațiu liber între metrou și peron, faimosul "Mind the Gap". Și stadioanele britanice au o particularitate: cu toate că violența suporterilor e bine cunoscută, doar un rând de reclame care nu depășesc jumătate de metru în înălțime îi separă de jucători.
Igiena se învață în sute de ani
La începutul secolului XVI, în Anglia, singura baie din an se făcea în luna mai, de aceea nunțile aveau loc în luna iunie, când mirii miroseau acceptabil. O familie din acele vremuri folosea nu numai același butoi pentru spălat, dar și aceeași apă. Capul familiei se îmbăia primul, iar după el urmau fiii, restul persoanelor de sex masculin din familie, iar la final femeile și copiii, de unde și expresia "nu arunca pruncul odată cu apa în care te-ai spălat".
Citește și:
TRADIȚII BIZARE. Episodul VIII: Rituri funerare
TRADIȚII BIZARE. Episodul VII: Cele mai ciudate feluri de mâncare
TRADIȚII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri și practici sexuale ciudate
TRADIȚII BIZARE. Episodul V: Metode înspăimântătoare de execuție
TRADIȚII BIZARE. Episodul IV: De la exorcism la botezul morților
TRADIȚII BIZARE. Episodul III: Obiceiuri barbare în lume
TRADIȚII BIZARE. Episodul II: obiceiuri ciudate la masă
TRADIȚII BIZARE. Episodul I: șase obiceiuri ciudate de nuntă din lume
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























