Potrivit mărturiei fratelui său de cruce și rudă pe linie paternă, Gheorghe Duncea din Prejna[1], care sublinia a fi „cel dintâi care cunosc viața prea bunului și înțeleptului sluger Teodor, de la naștere până la plecarea noastră spre București”, Theodor a văzut lumina zilei în anul 1766 în satul Vladimiri de pe Valea Deșului, din județul Gorj. Provenea dintr-o familie de moșneni înstăriți. Tatăl, Constantin zis Ursu, fiu al ieromonahului Mitrofan și al Rusandei, se născuse în Prejna, județul Mehedinți.
Numele de familie nu i se cunoaște, posibil să fi fost Duncea. Mama, Ana sau Ioana, era fiica preotului Grigore Bondoc din Vladimiri.
Arborele genealogic al Vladimireștilor. Încercare de recuperare
Theodor a rămas celibatar, dar nu este exclus să fi avut „copii din flori”, precum Grigore Miculescu, ajuns prefect de Gorj și candidat la domnia Țării Românești în 1842 alături de Gheorghe Bibescu. A avut un frate, Pavel (Pau sau Papa) și o soră, Constandina (Dina).
Numele Vladimirescu, nefiind un patronim[2], ci un toponim căruia i s-a aplicat sufixul „escu”, din care cauză eroul semna simplu „Theodor”, a continuat prin Pavel, dispărut în 1821, care a avut un fiu, Ion, născut în anul dispariției sale, luna octombrie, cu soția sa Bălașa (Băluța) Gâlcescu, recăsătorită cu Dumitru Golumbeanu[3]. Nașul de căsătorie al lui Pavel a fost Ioniță Magheru zapciul, fratele viitorului general Gheorghe Magheru. Ion a fost informatorul lui C.D. Aricescu. Decedat la 7 ianuarie 1887, Ion Vladimirescu fusese căsătorit în 1843 cu Bălașa Negreanu și recăsătorit cu Ecaterina (Tinca) Zubgubeanu în 1852. Această din urmă soție i-a născut doi copii, pe Constantin (1855-1922) și pe Alexandrina (19 ianuarie 1857-16 aprilie 1939). Constantin Vladimirescu a avut urmași direcți un fiu, Tudor, și o fiică. Deși de pe urma surorii sale, căsătorită Popescu, avea un nepot care îi purta numele, Tudor a preferat să o înfieze doar pe Angela, nepoata sa, căsătorită Băcanu, astăzi în etate de 69 ani. Alexandrina s-a căsătorit în 13 februarie 1872 cu Ștefan Ion Mihail, „comersant din Petreștii de Sus” (Târgul Cărbunești) în etate de 28 ani. Au avut o fiică, Eufrosina, născută în 25 iulie 1876 în orașul Târgul Cărbunești. Căsătorită în anul 1890 cu Ion Dumitrescu, Eufrosina a avut un fiu, Ștefan, născut în 6 iulie 1913 și stabilit în București, cu domiciliul în strada Beldiman nr. 1, care trăia în decembrie 1970.
Constandina a avut un fiu, Gheorghe, și o fiică, Alesandra, despre urmașii cărora nu se știe nimic precis. Gheorghe Bezviconi a menționat în Necropola Capitalei existența în Cimitirul Bellu a mormântului „Anicăi, soția polcovnicului Mihail Toporanu și nepoata slugerului Tudor, stinsă din viață în 1861”. La rândul său, doctorul Nicolae Vătămanu afirma că Anica Toporanu era mama soției lui N. T. Orășanu, Alexandrina, decedată în 1912, când „trecuse de 80 ani”, fiind prin urmare născută în jurul anului 1830. Acest an face practic imposibilă descendența din cei doi copii ai Dinei. Să fi fost Anica un al treilea copil necunoscut lui Constantin Obedeanu sau fiica unui văr sau a unei verișoare al/a lui Theodor Vladimirescu? Rămâne de lămurit.
Școala și anii de formare
Deși a rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, Theodor a compensat absența autorității paterne cu însușirile moștenite de la părintele său, între acestea detașându-se dârzenia și intransigența. Celelalte componente ale caracterului său atât de complex sunt datorate experienței personale și școlii. Ager la minte, încă de la o vârstă fragedă a învățat buchiile de la un călugăr Gerasim Duncea de la Schitul Topolnița[4], fratele lui Gheorghe Duncea, din blânda comunitate a Mânăstirii Baia de Aramă.
O remarcă: în legătură cu această etapă din viața eroului persistă mai multe variante, unele de-a dreptul hilare. E suficient să amintesc povestea alfabetizării sale. Conform acesteia, Theodor ar fi învățat literele alfabetului de la un moșneag alături de care păștea vitele și că le-ar fi scris pe frunze – e oare posibil ? – sau pe nisip. O altă variantă susține că primul său învățător ar fi fost o rudă, Pârvu Ciuhoi, preot la biserica din satul Vladimiri, de a cărui fiică s-ar fi îndrăgostit mai târziu. Credibilitatea ei este pusă la îndoială de prezența lui Theodor la Prejna, în casa lui Gheorghe Duncea, cu mult înainte de împlinirea vârstei de 6 ani. Revenind de la mit la realitate, e cert că își însușise atât de temeinic noțiunile predate de călugăr, încât, când acesta a văzut în el așa „poarnă frumoasă” și l-a recomandat boierului Ion Glogoveanu, boierul, încântat, a consimțit să-l trimită la Craiova ca „să învețe carte boierească” laolaltă cu fiul său Nicolae, mai mult ca sigur ca stimulent pentru un fiu care nu dădea semne că are tragere de inimă pentru buchii.
Influența lui Horea
Acolo, în capitala Valahiei Mici, de Theodor s-a îngrijit o rudă, Lupu Condicarul, care locuia într-o clădire din curtea școlii și a bisericii Obedeanu. După terminarea studiilor, boierul, mulțumit că tânărul Theodor vorbea grecește, nemțește și turcește, l-a considerat prețios și i-a dat spre administrare moșiile Baia de Aramă, Glogova și Filiași. Tot atunci, aflu cu uimire din Jurnalul lui Duncea, Theodor l-a cunoscut pe Vasile Nicula Ursu, zis Horea, venit să-i ridice la luptă pe românii din Hațeg. A fost respins când și-a mărturisit dorința să participe la răscoală, fiind considerat nevârstnic, dar întâlnirea cu eroul din Albac l-a marcat profund și este singura care, în ciuda enormei bibliografii parcurse de mine, îi explică gândurile, faptele și atitudinea continuu războinică.
Continuarea pe historia.ro
