Ultimele Stiri· 2 min citire

Teodorovici și-a schimbat părerea despre Fondul Suveran

Teodorovici și-a schimbat părerea despre Fondul Suveran

Publicat1 dec. 2008, 12:00
Actualizat6 iun. 2018, 14:58

Teodorovici a spus miercuri că este de acord cu forma proiectului FSDI adoptată miercuri de Parlament, după ce jurnalişti i-au atras atenţia că anterior chiar el a solicitat Parlamentului să amâne dezbaterea proiectului de lege. „Între forma depusă în Parlament la acel moment şi cea de azi la care Guvernul a dat un punct de vedere este o mare diferenţă. Cum a fost votat azi Fondul Suveran sunt de acord", a declarat Teodorovici. Întrebat dacă amendamentele aduse marţi încalcă regulile Eurostat, Teodorovici a răspuns că există din partea celor de la Eurostat o corespondenţă care arată că forma de azi din Parlament este agreată de aceştia. Cu toate acestea, ministrul de Finanţe a recunoscut că amendamentele aduse marţi „nu au făcut subiectul discuţiei cu Eurostatul". „Ce s-a adăugat ieri nu a făcut subiectul discuţiei cu cei de la Eurostat. Nu era nevoie de o astfel de discuţie", a menţionat Teodorovici. El a întrebat, ironic: „Pot să schimbe o virgulă cei de la ultima Cameră? Ce poate modifica o Cameră? Legea spuene clar: «substanţial». Nu trebuie să fie substanţial". El a spus că FSDI nu va fi inclus în buget, ceea ce înseamnă că cheltuielile pe care le face FSDI nu vor afecta deficitul bugetar. „Un amendament făcut de noi ieri în comisia economică şi aprobat azi spune că transferul de acţiuni de la aceste companii către Fondul Suveran se face în urma unei analize care să arate că Fondul Suveran nu va fi considerat în buget", a spus el.

Citeste mai mult: adev.ro/p9wfqk

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri