Ultimele Stiri· 2 min citire

Sulfina Barbu îl așteaptă pe Nemirschi în Parlament pentru a informa ce a făcut în domeniu

Sulfina Barbu îl așteaptă pe Nemirschi în Parlament pentru a informa ce a făcut în domeniu

Sulfina Barbu îl așteaptă pe Nemirschi în Parlament pentru a informa ce a făcut în domeniu

Publicat21 aug. 2009, 11:58
Actualizat21 aug. 2009, 12:00
SursăNewsIn

Președintele Comisiei de administrație publică și echilibru ecologic, Sulfina Barbu, a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că-l așteaptă pe ministrul Mediului să vină în Parlament pentru a da detalii despre situația programelor de mediu.

Potrivit președintelui Comisiei de administrație publică și echilibru ecologic, în opt luni de la preluarea mandatului, activitatea ministerului Mediului a "lipsit total". Sulfina Barbu a precizat că la începutul sesiunii parlamentare va solicita Ministerului Mediului "să ofere răspunsuri detaliate în fața Comisiei de administrație și echilibru ecologic, în legătură cu principalele programe de mediu".

Deputatul PDL a susținut, în cadrul comunicatului de presă, că "ministrul Nemirschi tratează obiectivele de mediu din programul de guvernare după cheful și interesul său, iar România plătește din buzunar sancțiuni pentru infringement-urile de la Mediu". "Apatia ministrului Nemirschi ne face să ne gândim că domnia sa și-a încheiat treaba la Mediu", a mai precizat ea.

Printre proiectele de mediu pe care le consideră restante, Barbu a enumerat Casa Verde și Marea Debarasare. "După amânări repetate, programul Casa Verde s-a dovedit, după prima sesiune de proiecte, un eșec din cauză că au fost excluse persoanele fizice dintre beneficiari, iar condițiile nerealiste pentru obținerea finanțării blochează desfășurarea proiectului. Țintele asumate prin programul Marea Debarasare au fost consecvent ratate, iar implicarea populației a scăzut substanțial, din cauză că nu s-au căutat soluții care să stimuleze cetățenii și să sprijine firmele de reciclare", a susținut deputatul PDL.

"În condițiile în care România este una dintre țările cu cele mai multe situri Natura 2000 din UE, ministerul a fost complet dezinteresat de identificarea, înscrierea acestor zone în program și de managementul programului privind Ariile Protejate. Prin urmare, România va fi sancționată în septembrie de către Comisia Europeană prin declanșarea procedurii de infringement pentru Arii Protejate. Deși Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement pentru gropile de deșeuri neecolgice și România va plăti milioane de euro, lipsește un dialog cu administrațiile locale pentru soluții vizând gropile de gunoi, cu toate că se știe clar că unele administrații au găsit soluții care ar trebui promovate și extinse", se mai precizează în comunicat.

În final, Barbu îi amintește ministrului Mediului să trimită în Parlament, în prima sesiune parlamentară, trei proiecte ale unor legi: modificarea Legii Apelor, modificarea Legii privind Rezervația Biosferei Delta Dunării și ratificarea Protocolului privind evaluarea strategică de mediu, Espoo, 1991.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri