Când se aude sunetul fișicului, funcționarul tresare precum câinele meu când aude boabele zornăind în castron.
Un nou proiect urbanistic a stârnit zilele astea mari controverse. Ba a și dat loc la scene televizate de mare umor și fior în care era vorba de „ba, pe-a mă-tii!“. S-au auzit huiduieli dâmbovițene, parascovenii, amenințări, apoi totul s-a terminat cu vot și o lungă tăcere. Domnii gălăgioși au fost invitați afară. Normal de altfel la un asemenea megaproiect! Mai nimeni nu rămâne indiferent, cu excepția bucureșteanului, zis în statistici și „cap de locuitor“. El are dreptul (ignorat de autorități cu superbie) să se întrebe: ce se face aici? Le ce folosește? Câți pomi se taie? Ce poluare aduce? Câte locuri de muncă produce? Cui folosește și la ce? Cine a aprobat? Când? Cât costă? Noroc că nu îl întreabă nimeni nimic. Când se învârt sume de te ia amețeala, habar nu ai despre ce vorbești. Ce se ascunde de fapt în spatele cifrelor și declarațiilor oficiale făcute de unii și de alții?
Situația îmi aduce aminte de un alt proiect cercetat acum de DNA și despre care aflăm chestii de te crucești. Atâtea hectare nu se obțin pe ochi frumoși, ci prin mișcat din urechi. Prin înțelegeri între Granzi, pentru că sunt mulți doritori să se bage într-o mașinărie care face bani cu nemiluita. Cine e fericitul ales e o chestiune de piață, de cerere și ofertă. Dai, dau! Birocratul nu o să se uite impasibil cum tu, investitor, afacerist, dezvoltator, te umpli de bani și el rămâne cu salariul plătit de stat decât dacă e
Citește mai mult în Adevărul
