Când se aude sunetul fişicului, funcţionarul tresare precum câinele meu când aude boabele zornăind în castron.
Un nou proiect urbanistic a stârnit zilele astea mari controverse. Ba a şi dat loc la scene televizate de mare umor şi fior în care era vorba de „ba, pe-a mă-tii!“. S-au auzit huiduieli dâmboviţene, parascovenii, ameninţări, apoi totul s-a terminat cu vot şi o lungă tăcere. Domnii gălăgioşi au fost invitaţi afară. Normal de altfel la un asemenea megaproiect! Mai nimeni nu rămâne indiferent, cu excepţia bucureşteanului, zis în statistici şi „cap de locuitor“. El are dreptul (ignorat de autorităţi cu superbie) să se întrebe: ce se face aici? Le ce foloseşte? Câţi pomi se taie? Ce poluare aduce? Câte locuri de muncă produce? Cui foloseşte şi la ce? Cine a aprobat? Când? Cât costă? Noroc că nu îl întreabă nimeni nimic. Când se învârt sume de te ia ameţeala, habar nu ai despre ce vorbeşti. Ce se ascunde de fapt în spatele cifrelor şi declaraţiilor oficiale făcute de unii şi de alţii?
Situaţia îmi aduce aminte de un alt proiect cercetat acum de DNA şi despre care aflăm chestii de te cruceşti. Atâtea hectare nu se obţin pe ochi frumoşi, ci prin mişcat din urechi. Prin înţelegeri între Granzi, pentru că sunt mulţi doritori să se bage într-o maşinărie care face bani cu nemiluita. Cine e fericitul ales e o chestiune de piaţă, de cerere şi ofertă. Dai, dau! Birocratul nu o să se uite impasibil cum tu, investitor, afacerist, dezvoltator, te umpli de bani şi el rămâne cu salariul plătit de stat decât dacă e
