Bănățenii au pierdut primul meci în actuala ediție de campionat, 0-1 cu Steaua, iar învingătorii lor se alătură Rapidului, Vasluiului și lui CFR Cluj în fruntea clasamentului Ligii I.
Meciul FC Timișoara - Steaua a fost expresia părții de campionat care s-a jucat până acum în Liga I. Mai mult echilibrat decât spectaculos, încrâncenat și imprevizibil.
Ambelor formații le-a fost teamă una de cealaltă, astfel că nu și-au asumat riscuri, preferând să nu primească gol, decât să înscrie. Așa se face că în prima repriză ambele formații au șutat doar câte o data pe cadrul porții, iar golul a venit în urma unei erori individuale, portarul Pantilimon nereușind să rețină un șut nu prea puternic al lui Dayro Moreno.
Deși animat pe final, când Surdu a ratat singur cu portarul, iar Bourceanu a țintit transversala, iar apoi a fost eliminat, partida a fost una dintre acelea care nu rămân multă vreme în memoria privitorilor și nici nu va scrie istoria acestei ediții de campionat, dar pe termen scurt contribuie la complicarea situației din fruntea clasamentului.
Rămâne faptul că Steaua i-a administrat Timișoarei prima înfrângere în ediția de campionat 2009/2010 și, fapt nemaiîntâlnit, după 12 etape patru formații au același număr de puncte în zona cea mai de sus a ierarhiei, Rapid, CFR Cluj, Steaua și FC Vaslui fiind departajate doar de golaveraj.
CASETA TEHNICĂ:
FC TIMIȘOARA - STEAUA 0-1 (Surdu 69)
FC Timișoara: Pantilimon - Bonfim, Mera (Parks 57), Nibombe, Scutaru - Curtean (Stancu 63), Bourceanu, Alexa (Magera 79), Art. Karamian - Bucur, Arm. Karamian. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Steaua: Zapata - P. Marin, Baciu, Ghionea, Rada - Ov. Petre (Cr. Tănase 83), Pleșan - Nicoliță, D. Moreno (Bicfalvi 89), Toja - Surdu. Antrenor: Mihai Stoichiță.
Cartonașe galbene: Arm. Karamian 33, Alexa 35 / Ghionea 45+1
Cartonaș roșu: Bourceanu 88
Vezi aici cum s-a desfășurat partida FC Timișoara - Steaua 0-1