Spionii nimănui – cercul de la Cambridge, adoptat și abandonat de KGB

Toți aveau același scop – să obțină secretele celeilalte părți, să tragă o privire scurtă în mintea inamicului, să îi sondeze intențiile, să îi anticipeze gesturile și să îl neutralizeze înainte să fie intre în acțiune. Pionii din această arenă erau spionii și agenții lor, toți operând într-o lume a umbrelor unde trădarea și înșelătoriile erau în floare.

În timpul războiului spionajului era imposibil să se scrie despre el, adevărul nu putea fi dezvăluit până ce dosarele KGB, CIA și SIS se vor fi deschis pentru investigațiile publice. Totuli, odată cu prăbușirea lagărului comunist ce a marcat încheierea Războiului Rece, acest lucru a fost posibil, astfel fiind descoperită povestea a patru dintre cei mai abili spioni englezi din timpul războiului: HAR (Kim) Philby, Guy Burgess, Donald Maclean și Anthony Blunt. Toți și-au trădat țara pentru a spiona pentru Moscova. În noul climat politic, a devenit posibil să relatezi o istorisire atât din punct de vedere britanic, cât și rusesc. Astfel că nu e greu să tragi câteva concluzii despre natura spionajului și adevărata sa valoare în lumea contemporană.

O lume a umbrelor

La începutul anilor 1930, lumea democratică se afla într-o situație nefericită. Marea Depresiune economică ridicase extrem de mult rata șomajului, ideologia fascistă își întinsese tentaculele asupra Italiei și Germaniei. Pentru numeroși tineri studenți la Universitatea din Cambridge, deși beneficiau de o serie de privilegii, aceste evoluții trezeau mari îngrijorări și erau considerate de nepermis.

Patru dintre acești studenți – Philby, Burgess, Maclean și Blunt – au hotărât că ar fi momentul să ia situația în propriile mâini și să facă ceva în această privință. Ei credeau că democrațiile se vor dovedi prea slabe în fața lui Hitler și Mussolini și știau că mulți oameni din Marea Britanie îi admirau într-adevăr pe acești lideri. De asemenea, credeau și că numai Uniunea Sovietică va fi suficient de puternică pentru a înfrânge fascismul. Așadar, atunci când au fost abordați de un agent de recrutare de la Moscova, cei patru studenți au acceptat să intre în serviciul KGB.

KGB considera că recrutarea de oameni inteligenți de la universități respectabile era un bun plan de joc, întrucât șansele erau ca, la un moment dat în viitor, acești tineri să ajungă printre conducătorii Marii Britanii, de unde, fiind deja bine instruiți, ar putea să le furnizeze secretele de stat. Și nu au greșit. Al Doilea Război Mondial era încă în desfășurare când Maclean avansa rapid în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (FO), Burgess era un apropiat al multor politicieni importanți, iar Blunt era un ofițer în Serviciul de Securitate – MI5. Mai uluitor, Philby era un ofițer chiar în cadrul SIS. Bineînțeles că pe măsură ce se stabileau în aceste poziții, cei patru raportau totul la Kremlin. Pusă cap la cap, informația transmisă de cei patru trebuie să fi fost de neprețuit pentru Moscova.

Sorții au surâs în continuare KGB-ului. Chiar înainte de încheierea războiului, Philby a fost numit șeful secției anti-sovietice din SIS, astfel că cel care era responsabil cu desfășurarea operațiunilor împotriva rușilor, era un agent rus. Între timp, Blunt, a fost numit pe lista de distribuție pentru materiale din cel mai bine secretizată operațiune din timpul războiului, Ultra, decodarea transmisiunilor radio germane.

Apoi, Războiul Rece a înlocuit cel de-al Doilea Război Mondial, iar Philby a fost numit ofițerul de legătură cu noua organizație, CIA din Washington, unde Maclean era prim-secretar la ambasada britanică, stând la masă alături de comisia care se ocupa, printre altele, de problematicile bombei atomice. Burgess, la momentul respectiv, făcea parte din departamentul media al Ministerului Afacerilor Externe. Din acest tablou reiese, fără îndoială, că informația furnizată de cei patru agenți trebuie să fi fost de mare ajutor Moscovei. Însă, dosarele KGB dedicate acestor agenți sovietici portretizează diferit situația.

Neîncrederea, monstrul de sub pat

După Revoluția Bolșevică, moment în care intrigile serviciilor secrete britanice aproape au distrus noul guvern comunist, KGB-ul a privit agenția britanică SIS ca fiind cea mai sofisticată și mai ingenioasă dintre toate agențiile gemene din statele capitaliste, capabilă de tot soiul de duplicități și de conspirații complexe.

Așadar, deși KGB a recrutat patru tineri englezi care păreau dedicați cauzei lor, putea fi posibil ca SIS să îi dirijeze în mod intenționat pe acești studenți în calea agenților ruși? Era posibil ca, deși KGB-ul credea că acești patru agenți au penetrat sistemul britanic, ei, în fapt, să fi penetrat KGB-ul? Astfel că pentru a răspunde la toate aceste întrebări, KGB-ul a irosit timpul valoros al agenților săi pentru a sta pe urmele englezilor.

Dosarele KGB arată că o secție puternică a agenției era neîncrezătoare în fidelitatea agenților englezi. Ofițerii au argumentat că a fost totul prea ușor pentru cercul de la Cambridge. Ar putea fi autoritățile britanice atât de naïve încât să permită unor oameni cu un trecut de stânge să ocupe poziții de încredere în sistem? Cum ar fi putut Philby, care îi ajutase pe comuniști să scape din Viena și, ulterior, se căsătorise cu o comunistă vieneză, să treacă de verificările de securitate pe care SIS trebuia să le facă tuturor celor recrutați?

Această suspiciune a pătat cariera în KGB a spionilor englezi. Niciunul dintre ei nu era considerat de încredere în totalitate. Niciuna dintre informațiile importante pe care le-au trimis la Moscova nu a fost acceptată și analizată la adevărata valoarea, decât dacă putea fi confirmată din alte surse. Spionii Moscovei susțineau că nu pot fi siguri că nu erau dezinformați în mod deliberat, cu intenția de a induce în eroare KGB-ul. Iar timpul pierdut de ruși pentru verificarea celor patru agenți britanici a lucrat în favoarea Angliei.

Continuarea pe historia.ro