După un an de la ultimul său proiect, “Carol I”, Sergiu Nicolaescu s-a reîntors pe platourile de filmare. Din distribuția noului său film fac parte Jojo și Horațiu Malaele.
Regizorul a început filmările la “Poker”, a doua comedie din cariera sa, dupa “Nea Marin Miliardar”, cel mai vizionat film românesc, conform unui studiu realizat de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din Romania.
Produs de MediaPro Pictures, “Poker” este povestea unor prieteni ale căror destine se intersectează în copilarie și pe care, odată ajunși la maturitate, filmul îi prezintă întruchipând tipologii reprezentative pentru societatea românescă actuală: politicianul veros, mafiotul care își dorește, prin orice mijloace, să acceadă în politică sau medicul fără conștiință, informează un comunicat de presă al companiei.
Scenariul a fost scris de Adrian Lustig și este o adaptare a piesei de teatru care se joacă de mai bine de cinci ani la Teatrul de Comedie. De altfel, Nicolaescu a păstrat și o parte din distribuția spectacolului, mai exact pe Vladimir Găitan, în rolul lui Horia, un chirurg estetician de succes, pe Valentin Teodosiu, în rolul senatorului Claudiu, dar și pe Jojo, în rolul principal feminin – Monica, fosta prostituată ridicată la rangul de amantă oficială a senatorului. Acestora li se alătură Horațiu Malaele, în rolul lui Titel, șeful unui clan mafiot, și Ion Rițiu, care îl interpreteaza pe Marcel, ajuns la maturitate “milionar in America”.
“Poker “ a fost unul dintre scenariile câștigătoare în sesiunea noiembrie – decembrie 2007 a concursului CNC, dar Nicolaescu crede că subiectul e la fel de actual. Marele său regret este că filmarile au început puțin prea târziu pentru a mai putea fi lansat înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie, așa cum își planificase inițial.
Prima zi de filmare a debutat în Studiourile MediaPro de la Buftea, cu câteva secvențe din timpul Revoluției din Democratistan, iar asemănările cu anumite imagini, binecunoscute publicului, de la Revoluția din 1989, nu sunt întâmplătoare
Filmările vor dura patru săptămâni, iar lansarea este programată în primăvara anului viitor.