Ultimele Stiri· 1 min citire

Satelit NATO de telecomunicații plasat pe orbită de o rachetă ruso-ucraineană

Satelit NATO de telecomunicații plasat pe orbită de o rachetă ruso-ucraineană

Satelit NATO de telecomunicații plasat pe orbită de o rachetă ruso-ucraineană

Publicat20 apr. 2009, 14:03
Actualizat20 apr. 2009, 14:05
SursăNewsIn

Racheta ruso-ucraineană Zenit 3SL a plasat luni pe orbită satelitul de telecomunicații Sicral-1B, care va fi folosit de NATO, a anunțat centrul rus de control al zborurilor spațiale (TSOUP).

Lansarea a avut loc de pe platforma Odyssey din Oceanul Pacific, fiind realizată de societatea Sea Launch.

Conceput de Thales Alenia Space (Franța) pentru Ministerul italian al Apărării, "satelitul Sicral-1B a fost lansat la ora 08.16 GMT (11.16 ora României) și a fost plasat cu succes pe orbită", a declarat un purtător de cuvânt al TSOUP, Irina Manșilina.

Sicral-1B va furniza servicii de comunicații strategice și tactice destinate forțelor NATO din Italia și străinătate.

Creată în 1995, societatea Sea Launch, care lansează sateliți de pe o platformă din Oceanul Pacific, este o companie mixtă în care grupul american Boeing deține 40%, compania rusă Energia 25%, cea norvegiană Kvaerner 20% și companiile ucrainene Iujnoie și Iujmașavod 15% în total.

Prima lansare cu scopuri comerciale de pe o platformă din mare a fost efectuată în 1999.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri