Ultimele Stiri· 2 min citire

Samsung lansează două telefoane full-touch

Samsung lansează două telefoane full-touch

Samsung lansează două telefoane full-touch

Publicat10 mar. 2009, 19:56
Actualizat11 mar. 2009, 03:32

Samsung Electronics a anunțat lansarea unor noi telefoane mobile full-touch: S5600 și S5230.

Samsung S5600 este dotat cu un ecran QVGA full touch de 2,8” și are integrată interfața Touchwiz, concepută să personalizeze modul în care folosești telefonul. Widget-urile mobile pot fi mutate și aliniate pe ecran, prin intermediul căruia vei putea accesa aplicațiile favorite cu un simplu click. Navigarea pe Internet este susținută de un senzor accelerometru pentru auto-rotații, care îi va oferi utilizatorului experiențe captivante prin conectivitatea de 7,2 Mbps.

Pentru a îmbunătăți utilizarea telefoanele mobile cu ecran tactil, Samsung a adăugat funcția “Gesture Lock”, care permite utilizatorilor să deblocheze telefonul și să folosească meniul în mod direct, desenând cu degetul pe ecran litere din alfabet. Utilizatorii pot seta meniul astfel încât să poată accesa aplicația dorită prin scrierea uneia dintre literele de la A la Z.

De asemenea, Samsung S5600 are incorporată o cameră foto de 3MP, însoțită de cea mai nouă funcție întâlnită la camerele digitale, Smile Shot. Telefonul înglobează și funcția de recunoaștere a muzicii cu ajutorul serviciului Shazam’s “Find Music”. Utilizatorii pot găsi orice melodie pe care doresc să o asculte în orice moment din zi. Înregistrând si trimițând melodia către serverul Shazam, posesorii telefonului pot găsi piesa și apoi o pot cumpăra prin magazinele de muzică online. În plus, memoria generoasă a telefonului (80 MB și slotul de Micro SD de până la 8 GB) asigură un spațiu amplu de stocare pentru conținutul multimedia.

Samsung S5230 va fi disponibil în Europa începând cu luna aprilie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri