Carburanții s-au scumpit odată cu trecerea în 2009. Motivele sunt majorarea accizei cu 5,6 % și creșterea cotațiilor internaționale ale țițeiulu în primele 6 luni ale anului 2008. Specialiștii spun că motorina va continua să fie mai scumpă decât benzina și anul viitor. Un alt motiv este și introducerea normelor Euro 5, care ar putea scumpi toate tipurile de carburanți cu 3 până la 10 procente.
Rompetrol a majorat prețurile de referință la benzină cu 19 bani, la un tip de motorină cu 17 bani, în timp ce al doilea sortiment de motorină a fost ieftinit cu 9 bani/litru, de la 1 ianuarie, potrivit datelor transmise de Rompetrol.
Compania Rompetrol a retras de pe piață sortimentul de benzină Premium E4 (cu Euro 4) și de joi a început să comercializeze două sortimente de benzină și două de motorină.
Această majorare a prețurilor operată de companie este prima din ultimele șase luni.
Benzina Efix 95 este 3,10 lei/litru, iar litrul de benzină Euro Super 98 fără Plumb este 3,73 lei, în timp ce motorina Efix Diesel va fi mai scumpă cu 17 bani/litru și va costa 3,52 lei, iar motorina Super Euro 5 va fi ieftinită cu 9 bani și va costa 3,49 lei.
Prețurile carburanților comercializați în stațiile Rompetrol Downstream pot varia cu +/- 5% față de prețurile de referință.
Și compania Petrom, controlată de grupul austriac OMV, a mărit prețurile de referință la benzină cu 18 bani/litru și la motorină cu până la 16 bani/litru, de joi, din cauza creșterii accizelor și a taxelor, potrivit datelor transmise de companie.
Astfel, benzina Premium fără plumb 95 costă costa 2,87lei/litru, benzina Top Premium fără plumb 99+ costă 3,20 lei/litru, iar sortimentele OMV Carrera 95 și OMV Carrera 100 se vind cu 2,97 lei/litru și respectiv 3,60 lei/litru.
Motorinele de iarnă au fost scumpite de companie cu 16 bani/litru, iar litrul de motorină Euro Diesel 5 cu 11 bani. Litrul de motorină Top Euro Diesel 5 se comercializează cu 3,30 lei, OMV Sprint Diesel costă 3,35 lei/litru, în timp ce motorina Euro Diesel se vinde cu 3,17 lei, iar prețul litrului de OMV Premium Diesel 3,63 lei.
Prețurile Petrom pot varia cu maximum +/-5% față de prețurile de referință anunțate de companie.