Lacrimi, sentimentul abandonului și, cel mai grav, persistența amenințării terorismului. Sunt prezențe cotidiene în viața locuitorilor din republicile nord-caucaziene. Mai mult ca oriunde în Oseția de Nord, unde, acum cinci ani, Rusia se confrunta cu propriul său 11 septembrie - asediul școlii din Beslan.
Pe 1 septembrie 2004, planeta privea înmărmurită ceea ce avea să devină un măcel pentru care încă nu au curs destule lacrimi. În prima zi de școală, 32 de teroriști ceceni ocupă școala nr. 1 din Beslan și iau ostatici 400 de oameni, majoritatea elevi.
Trei zile mai târziu, armata rusă își pierde răbdarea și intervine în forță, cu tancuri și rachete. În haosul care a urmat au murit cel puțin 334 de oameni, din care aproape 200 copii. La aceștia se adaugă 31 din cei 32 de teroriști din trupele liderului rebel cecen Shamil Basayev.
Câteva familii pier cu totul, cea mai mare parte sunt, însă, mutilate, cu copii și părinți pierduți în cea mai cumplită experiență teroristă a Rusiei. La cinci ani de la tragedie, durerea se transformă adesea în frustrare, pentru că vinovații nu au plătit pînă la capăt, iar terorismul este din nou o prezență cotidiană în Caucazul de nord.
Peste 200 de dosare ale victimelor colaterale ale tragediei - rudele celor uciși sau cei răniți în urma atacului - așteaptă o soluție la Curtea Europeană a drepturilor Omului de la Strasbourg, pentru că locuitorii nu mai au încredere în justiția rusă. Numai un terorist a fost prins în viață și condamnat, iar cei trei capi ai poliției locale condamnați pentru că au neglijat apropierea teroriștilor, au fost eliberați fără explicații publice.
Mai mult, oamenii spun că ofițerii corupți din armată au permis infiltrarea cecenilor - un subiect care nici nu a ajuns pe masa anchetatorilor. Rănile rămân deschise, iar traumele sunt departe de se fi vindecat.
