Ultimele Stiri· 2 min citire

Românii ar merge la vot dacă ar avea o zi liberă și ar fi scutiți de anumite taxe, potrivit IPP

Românii ar merge la vot dacă ar avea o zi liberă și ar fi scutiți de anumite taxe, potrivit IPP

Românii ar merge la vot dacă ar avea o zi liberă și ar fi scutiți de anumite taxe, potrivit IPP

Publicat6 mai 2009, 18:38
Actualizat15 mai 2009, 06:49
SursăRealitatea TV

Dacă ar fi scutiți de impozite și ar primi o zi liberă, plătită, peste 80% din cetățeni spun că ar merge la vot, la alegerile europarlamentare. Așa arată un sondaj realizat de Institutul de Politici Publice.

O asemenea prezență record nu a mai fost înregistrată din 1990. De atunci și până acum, participarea românilor la vot a scăzut la mai puțin de jumătate.

Potrivit sondajului IPP, 77% dintre români spun că ar merge să voteze dacă ar fi scutiți de anumite taxe și impozite. Mai mult chiar, 83%, s-ar lăsa ispitiți de o zi liberă, plătită.

Fără astfel de stimulente, realitatea este cu totul alta. Întrebați dacă vor vota la alegerile pentru Parlamentul European, 44% dintre cetățeni au răspuns că merg "sigur". Alți 35% înclină să participe la vot, dar nu sunt siguri. De altfel, prezența la vot a scăzut în mod constant din '90 încoace.

La ultimele alegeri, cele parlamentare, prezența la vot a fost de doar 39,2%. Foarte mică, dacă ne gândim că în 1990 la alegerile pentru Camera Deputaților au participat 86,2% dintre români.

Un alt aspect interesant este și faptul că cetățenii din mediul rural sunt mult mai interesați de alegeri. Dacă până în 2000, prezența la vot era mai mare în mediul urban, din 2000 încoace lucrurile stau exact pe dos.

Sondajul IPP a fost realizat în perioada 9-16 martie 2009, pe un eșantion de 800 de persoane și are o marjă de eroare de plus, minus 3,4%.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri