Un senior din breasla jurnaliștilor, om pe care nici măcar nu mi-l pot închipui cu accese de naivitate, rostea deunăzi, apăsat și convins, că în astfel de vremuri, în care opoziția politică e doar o umbră, rolul de câine de pază al democrației îi revine societății civile, presei mai ales.
Înșirate într-un astfel de context, cuvintele sună bine, dar n-au acoperire în fapt. Societatea civilă românească e incapabilă de coagulare, e divizată până în măduva celei mai firave idei și, cel mai grav, n-are lideri. În absența unor personaje credibile și cât mai puțin legate de vreuna dintre zonele politice, românii spectatori ai actualității sunt obligați să regurgiteze figuri tocate mărunt în trecutul recent sau să înghită, resemnați, bizareriile rostite de niște neica nimeni travestiți în comentatori ai stării de fapt.
Citește mai mult în Cotidianul