Reconciliere de ochii lumii: SUA nu modifică politica de imigrație față de Cuba
Reconciliere de ochii lumii: SUA nu modifică politica de imigrație față de Cuba
Administrația americană nu are în vedere niciun proiect de modificare a politicii actuale în privința imigrației, nici a Legii de Ajustare Cubaneză, a informat diplomația de la Washington, într-un comunicat.
Legea de Ajustare Cubaneză (Cuban Adjustment Act), adoptată în 1966, facilitează obținerea statutului de rezident permanent în SUA de către cetățenii cubanezi intrați pe teritoriul american, fie și clandestin, relatează Agerpres.
Cubanezii, singurii cetățeni străini care beneficiază de acest privilegiu, se tem de dispariția acestei legi, fapt demonstrat de dublarea numărului de imigranți cubanezi intrați în SUA în primele trei luni ale anului comparativ cu ianuarie-martie 2014, imediat după anunțul privind apropierea dintre cele două țări, în decembrie trecut.
Departamentul de Stat a confirmat, de asemenea, că secția de interese americane la Havana va fi transformată în Ambasadă la 20 iulie și că embargoul impus Cubei va rămâne în vigoare atât timp cât Congresul, dominat de republicani, nu va vota ridicarea sa.
Potrivit Departamentului de Stat, sunt menținute și restricțiile de călătorie pentru americani în Cuba. În prezent, sunt autorizate numai 12 categorii de călătorii (vizite de familie, jurnalistice, din motive religioase, umanitare, educative etc.). Numeroși americani vizitează Cuba în așa numitele excursii cu caracter „educativ”, prin intermediul unor agenții de turism americane care au obținut licență guvernamentală, însă turiștii americani nu pot călători cu titlu individual pe insulă.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














