Mulţi copii – în special băieţi – sunt hiperactivi. Par a avea un izvor nesecat de energie pe care şi-o pot consuma numai mişcându-se, sărind şi vorbind într-una. Pe scurt, te fac să îţi pierzi răbdarea şi chiar te scot din minţi. Sună familiar?
Părinţii se îngrijorează adesea, gândindu-se că micuţul lor are ADHD (“Attention Deficit and Hyperactivity Disorder”). În multe cazuri este vorba de un temperament vulcanic şi de deficienţe de educaţie şi disciplină şi nu de o problema cu substrat neurologic, cum este ADHD-ul. În plus, stilul de viaţă modern, care oferă oportunităţi reduse de mişcare în aer liber şi activităţi practice, nu îi lasă pe copii să îşi consume într-un mod adecvat energia. Statul în casă cu ochii în televizor sau tabletă şi statul în bancă la şcoală şi afterschool, ore în şir de dimineaţa până seară, îi fac pe micuţi să se transforme în adevărate “bombe cu ceas”. Din copii veseli, sănătoşi şi energici devin “copii-problemă”, cu toate consecinţele de rigoare asupra vieţii şcolare şi a familiei.
Există însă situaţii în care vorbim, totuşi, despre ADHD, o tulburare foarte serioasă şi cu consecinţe majore asupra capacităţii copilului de a învaţa, socializa şi a se conforma normelor de grup. Ca orice tulburare, are grade variate de gravitate, de la foarte uşor la sever, şi necesită atât tratament medical cât şi terapie comportamentală psihologică pentru a fi ţinută sub control.
Cum se manifestă ADHD-ul?
Este important de ştiut că există două tipuri de ADHD: unul în care nota predominantă a comportamentului este dată de hiperactivitate şi impulsivitate (mai frecvent la băieţi) şi altul în care predomină dificultatea de concentrare a atenţiei (mai frecvent la fete). De multe ori, copilul prezintă toate cele trei componente ale acestei tulburări: hiperactivitate, impulsivitate, neatenţie.
Copiii hiperactivi sunt în mod frecvent neliniştiţi şi par a avea un comportament haotic, fără legătură cu ce se întâmplă în acel moment sau cu comportamentul celorlalţi. Au probleme să stea pe un scaun mai mult timp şi îşi mişcă în permanenţă mâinile, picioarele sau tot corpul.
Frecvent, îi deranjează pe cei jur în activităţile lor şi îi întrerup atunci când vorbesc. Aparent, nimic nu este mai important decât ceea ce gândesc sau vor ei în acel moment, şi sunt total lipsiţi de răbdare în a primi ceea ce îşi doresc. Orice amânare a satisfacerii nevoilor lor sau a unei recompense este de nesuportat. Mai mult, par că nu ascultă ce li se spune sau li se cere, acest comportament fiind interpretat de ceilalţi că lipsa de respect.
Spre deosebire de cei hiperactivi, care “sar în ochi”, copiii cu deficit de atenţie predominant trec neobservaţi până la şcoală, chiar şi în primele clase, pentru că nu deranjează pe nimeni. Ei sunt, în general, liniştiţi, împrăştiaţi, uituci şi visători, îşi pierd lucrurile şi nu îşi duc activităţile până la capăt. Greşesc la lucruri mărunte şi nu observă detaliile.
Când li se vorbeşte sau sunt implicaţi în diverse activităţi, sar de la una la altă şi uită adesea de unde au început şi ce aveau de făcut. Ei au dificultăţi în a reţine şi opera cu un şir lung de informaţii, care le solicită prea mult memoria de lucru şi concentrarea atenţiei, capitol la care sunt deficitari. Dacă primesc instrucţiuni verbale cu mai mult de două-trei cerinţe, se pierd.
Citeşte continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
