Ultimele Stiri· 1 min citire

Primăria Târgu Jiu va mări o serie de taxe începând din luna martie

Primăria Târgu Jiu va mări o serie de taxe începând din luna martie

Publicat3 feb. 2009, 08:23
SursăNewsIn

Taxele Direcției de Servicii Comunale (DSC) Târgu Jiu vor fi majorate cu 24% de la începutul lunii martie, scumpirile fiind puse pe seama creșterii constante a prețului gazelor și energiei electrice.

Directorul Alexandru Zaharia din cadrul DSC a declarat, astăzi, că tarifele au fost majorate anul trecut cu doar 7% și au asigurat DSC venituri în anul 2008 de circa două milioane de lei. O altă cauză a majorării taxelor este și valoarea invesițiilor pe care DSC urmează să le facă în piețele din oraș.

Potrivit lui Zaharia, de la 1 martie, o masă în piața centrală, în zona 1, va putea fi închiriată de o persoană fizică pentru suma de 5,4 lei pe metru pătrat, în timp ce, pentru același metru patrat o persoană fizică autorizată sau o asociație familială va avea de achitat 6,8 lei. În zona a treia din piață tarifele scad, ajungând la 4,3 lei pe metru pătrat pentru producătorii agricoli și la 5,6 lei pe metru pătrat pentru persoanele juridice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri