Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la Cluj, că prioritatea absolută a Guevrnului pe care-l conduce este siguranța cetățeanului și că țara noastră nu va rămâne codașă la acest capitol.
"E o prioritatea absolută a oricărui stat din această lume, să se preocupe, la maximum, de siguranța cetățeanului, iar România nu va rămâne codașă la capitolul siguranței cetățeanului.(...) Am rdicat problema siguranței cetățeanului la nivel de prioritate absolută a Guvernului, la nivel de prioritate a primului ministru și a vicepremierului. De aceea, săptămâna viitoare, echipa de lucru formată și coordonată de premier și de vicepremier se va întâlni atât cu MAI, MApN, cu reprezentanții agenților economici care au structuri de pauză și care au sume de bani în circulație, precum și cu structurile de poliție, pentru a pune la cale cele mai bune măsuri. O parte au fost deja anunțate: mărirea numărului de polițiști de la ordine și siguranță publică, modificarea legislației și, nu în ultimul rând, modificarea cadrului în care agenții economici utilizează sume de bani, trebuie să fie mai bine pregătiți, pentru că avem o vorba în popor: paza bună trece primejdia rea", a declarat Boc, răspunzând unei întrebăr referitoare la jaful armat de la sucursala Băncii Transilvania.
Șeful executivului a mai apreciat că fenomenul criminalității nu este în creștere. "Nu e vorba de o creștere a ratei de criminalitate în Cluj. E vorba doar de un fenomen care începe să se extindă în țară (...) un fenomen care este sub control, dar care nu doresc să aibă o extensie mai mare, fenomenul care pune în pericol siguranța cetățeanului. Clujul este și va rămâne un oraș sigur", a adăugat permierul.