Ultimele Stiri· 2 min citire

Peste 65% dintre islandezi vor lansarea negocierilor pentru aderarea la UE

Peste 65% dintre islandezi vor lansarea negocierilor pentru aderarea la UE

Peste 65% dintre islandezi vor lansarea negocierilor pentru aderarea la UE

Publicat3 ian. 2009, 14:26
Actualizat5 ian. 2009, 05:34
SursăNewsIn

Mai mult de 65% dintre islandezi sunt în favoarea lansării negocierilor pentru aderarea țării lor la Uniunea Europeană, o problemă care divizează guvernul de coaliție, arată un sondaj dat publicității sâmbătă, citat de AFP.

Potrivit studiului realizat de institutul Capcent pentru ziarul Morgunbladid pe un eșantion de 650 de persoane, 65,5% dintre islandezi doresc începerea negocierilor de aderare, față de 19,7% care se opun.

"Nu avem nevoie de un referendum asupra acestui subiect", a declarat pentru cotidian Jon Steindor Valdimarsson, liderul Federației Industiilor Islandeze, care sprijină aderarea la blocul european. În această săptămână, premierul liberal Geir Haarde a propus organizarea unei consultări populare în aces sens.

Pe de altă parte, guvernul irlandez a anunțat luna trecută că este pregătit să organizeze un al doilea referendum pentru tratat, în urma concesiilor oferite de statele membre UE, exprimându-și speranțele că de această dată irlandezii vor spune "da" textului. Concesiile se referă la menținerea unui comisar irlandez, neutralitatea militară a Irlandei, administrarea propriului sistem de taxe și drepturile muncitorilor.

"Ne gândim la câteva lucruri în plus pe care le vom include, probabil", a declarat O'Dea. "Nu vreau să fiu prea exact, dar ca să vă dau o idee, am discutat mult despre cheltuielile pentru serviciul militar obligatoriu și apărare", a explicat ministrul într-un interviu acordat ziarului Irish Times.

Un studiu al Guvernului realizat anul trecut a arătat că o treime din electorat crede că Tratatul de la Lisabona introduce serviciul militar obligatoriu în Europa. "Nu a fost niciodată vorba despre serviciul militar obligatoriu, dar oamenii s-au îngrijorat și trebuie să ne ocupăm de acest lucru cât de bine putem", a declarat O'Dea.

"Unii oameni înțeleg din Tratatul de la Lisabona că suntem în vreun fel obligați să cheltuim mult pentru apărare", a adăugat ministrul. El a dat asigurări că Guvernul irlandez va încerca să înlăture temerile privind astfel de lucruri.

Respingerea textului de către Irlanda a îngreunat eforturile de integrare, în contextul în care susținătorii UE spun că cele 27 de state membre trebuie să demonstreze că sunt capabile să acționeze rapid și coordonat pentru a face față crizei financiare mondiale. Irlanda a fost prima țară din Zona euro care a intrat în recesiune, un aspect care, speră susținătorii UE, va consolida sprijinul irlandezilor pentru Tratatul de la Lisabona.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri