Ultimele Stiri· 2 min citire

Patru milioane de români se vor îmbolnăvi de gripă porcină, estimează epidemiologii români

Patru milioane de români se vor îmbolnăvi de gripă porcină, estimează epidemiologii români

Patru milioane de români se vor îmbolnăvi de gripă porcină, estimează epidemiologii români

Publicat25 sept. 2009, 12:40
Actualizat25 sept. 2009, 14:53
SursăNewsIn

Aproximativ patru milioane de români s-ar putea îmbolnăvi de gripă porcină, pe toată perioada pandemiei, apreciază experții epidemiologi din România, vârful epidemiei fiind estimat în perioada februarie- aprilie.

"În total, estimăm ca patru milioane de români care se vor infecta cu virusul A/H1N1, însă nu ne facem probleme deoarece vom avea suficient doze de vaccin și de antivirale. Vor fi cinci milioane de doze în prima tranșă de vaccin, până la sfârșitul anului, după care Institutul Cantacuzino va produce lunar, un milion de doze", a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, prof. dr. Geza Molnar.

Copiii din unitățile școlare vor fi vaccinați împotriva gripei porcine doar cu acordul părinților, iar gravidele doar la cerere, în cadrul campaniei care va începe la 1 decembrie, a mai anunțat, vineri, prof. dr Geza Molnar.

"Toți minorii din școli vor fi vaccinați doar cu acordul părinților, iar studenții și gravidele vor putea opta dacă vor să fie vaccinați sau nu. În orice caz, Institutul Cantacuzino va produce în prima tranșă cinci milioane de doze de vaccin Cantgrip", a spus dr. Geza Molnar.

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva gripei porcine, Ministerul Sănătății are în plan vaccinarea a trei milioane de copii instituționalizați, preșcolarii, elevii și studenții vor fi vaccinați gratuit împotriva gripei porcine.

De asemenea, cu prioritate va fi vaccinat personalul care lucrează în domenii precum apărare, granițe, aeroporturi, hidrocentrale și personalul medico-sanitar.

"Campania de vaccinare a populației se va desfășura concomitent cu finalizarea producției de vaccin și în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, ceea ce înseamnă acoperirea unui procent de 20% din populație", a declarat, la începutul lunii august, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila.

Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 333. Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri