În zorii zilei de 20 martie 2003, forțele Coaliției conduse de Statele Unite declanșau un bombardament destinat lichidării lui Saddam Hussein și principalilor responsabili ai regimului de la Bagdad. Era semnalul începerii războiului din Irak, în care se înfruntau regimul dictatorial al lui Saddam Hussein și forțele Coaliției internaționale formate din 49 de state.
Dintre acestea, cel mai important aport militar îl aveau SUA, Marea Britanie, Coreea de Sud, Australia, Polonia, România și Danemarca. Coaliția anti-Saddam a beneficiat de o superioritate tehnologică care i-a permis inițial să obțină o victorie ușoară asupra armatei irakiene. Răsturnarea regimului lui Saddam Hussein, așa-numita operațiune Iraqi Freedom, a luat sfârșit la 1 mai 2003, la o lună și jumătate de la începerea operațiunilor.
În decembrie, dictatorul irakian a fost capturat de forțele Coaliției. Conflictul nu s-a încheiat, însă, ci a continuat sub forma unui război de guerillă. Americanii și aliații lor s-au confruntat cu un dușman mult mai redutabil decât armata lui Saddam: insurgenții, în mare parte civili înarmați, și voluntari musulmani din alte țări, organizați în mici armate. Insurgenții au diferite orientări: baasiști, partizani ai fostului dictator, islamiști sunniți, naționaliști ce luptă pentru independența țării și fanatici șiiți ori patrioți comuniști. Atacurile lor, rapide și neprevăzute, au provocat pierderi însemnate Coaliției și, mai ales, au făcut ca opinia publică să devină sceptică față de șansele unei păci în Irak.
Din 2003 și până acum, peste 3 000 de militari americani și 250 de soldați și ofițeri din forțele Coaliției, între care și doi români, au căzut victime în acest război. Se estimează că numărul morților irakieni poate ajunge până la 650.000.
