În zorii zilei de 20 martie 2003, forţele Coaliţiei conduse de Statele Unite declanşau un bombardament destinat lichidării lui Saddam Hussein şi principalilor responsabili ai regimului de la Bagdad. Era semnalul începerii războiului din Irak, în care se înfruntau regimul dictatorial al lui Saddam Hussein şi forţele Coaliţiei internaţionale formate din 49 de state.
Dintre acestea, cel mai important aport militar îl aveau SUA, Marea Britanie, Coreea de Sud, Australia, Polonia, România şi Danemarca. Coaliţia anti-Saddam a beneficiat de o superioritate tehnologică care i-a permis iniţial să obţină o victorie uşoară asupra armatei irakiene. Răsturnarea regimului lui Saddam Hussein, aşa-numita operaţiune Iraqi Freedom, a luat sfârşit la 1 mai 2003, la o lună şi jumătate de la începerea operaţiunilor.
În decembrie, dictatorul irakian a fost capturat de forţele Coaliţiei. Conflictul nu s-a încheiat, însă, ci a continuat sub forma unui război de guerillă. Americanii şi aliaţii lor s-au confruntat cu un duşman mult mai redutabil decât armata lui Saddam: insurgenţii, în mare parte civili înarmaţi, şi voluntari musulmani din alte ţări, organizaţi în mici armate. Insurgenţii au diferite orientări: baasişti, partizani ai fostului dictator, islamişti sunniţi, naţionalişti ce luptă pentru independenţa ţării şi fanatici şiiţi ori patrioţi comunişti. Atacurile lor, rapide şi neprevăzute, au provocat pierderi însemnate Coaliţiei şi, mai ales, au făcut ca opinia publică să devină sceptică faţă de şansele unei păci în Irak.
Din 2003 şi până acum, peste 3 000 de militari americani şi 250 de soldaţi şi ofiţeri din forţele Coaliţiei, între care şi doi români, au căzut victime în acest război. Se estimează că numărul morţilor irakieni poate ajunge până la 650.000.
Patru ani de război în Irak
