Colegiului Medicilor anchetează de aproape cinci luni cazul unui copil de zece ani din Călan, județul Hunedoara, care a murit în urma unei encefalite tratate prea târziu. Părinții băiatului acuză medicii din Hunedoara de neglijență, după ce aceștia i-au prescris micuțului de trei ori la rând algocalmin și l-au trimis acasă cu febră mare.
Cazul s-a întâmplat în octombrie 2008. Copilul a fost adus cu febră mare la spitalul municipal din Hunedoara. Părinții au declarat că băiețelul a fost trimis înapoi acasă cu o rețetă pentru algocalmin. Cadrele medicale au susținut însă că părinților li s-a propus și internarea, dar mama copilului a refuzat acest lucru. "Nu am refuzat nicio internare, vreau să văd și eu fișa unde am semnat că am refuzat internarea", a declarat mama băiatului.
"Medicii și personalul de îngrijire care au venit în contact cu acest copil din secția Pediatrie a Spitalului Municipal Hunedoara nu avem nimic a ne reproșa, deoarece evoluția unei răceli comune este impredictibilă", a spus șeful de secție de la Spitalul Minicipal Hundoara, Lucian Tirimescu..
Pentru că se simțea rău, după câteva zile, băiețelul a fost dus la spitalul de Boli Infecțioase, unde a fost internat. "Nu i-am găsit niciun semn major de boală, niciun semn neurologic. L-am trimis pentru internare la secția de Boli Infecțioase cu o formă moderată de viroza respiratorie, motiv pentru care acești copii se internează în secția Infecțioase și nu în secția Pediatrie", a explicat șeful secției Neonatologie, Diana Dionca.
Investigațiile medicale făcute la Spitalul de Boli Infecțioase au arătat însă că băiatul avea tulburări la nivelul creierului. Pentru că în spitalul hunedorean nu exista aparatura necesară pentru analize suplimentare, micuțul a fost trimis de urgență la Timișoara. A intrat în comă pe drum și a murit. "Când au apărut semnele de afectare ale creierului l-am trimis la computer tomograf care ne-a arătat existența unei afectări a sistemului nervos central, deci un diagnostic de encefalită, motiv pentru care l-am trimis în Clinica de Boli Infecțioase din Timișoara", a spus șeful secției de Boli Infecționase, Marcela Artean.
Rudele copilului susțin că Sebastian a fost trimis prea târziu la Timișoara. După moartea micuțului, familia a depus plângere la poliție. Cazul a fost anchetat și de conducerea Spitalului Municipal Hunedoara, unde a copilul a fost tratat numai cu algocalmin. Ancheta internă nu a scos însă la iveală nicio neregulă. Cu toate acestea Colegiul Medicilor s-a autosesizat și face propria anchetă, de peste cinci luni.