Ultimele Stiri· 1 min citire

Osetia de Sud acuză Georgia de un nou bombardamnet civil

Osetia de Sud acuză Georgia de un nou bombardamnet civil

Osetia de Sud acuză Georgia de un nou bombardamnet civil

Publicat9 feb. 2009, 12:06
Actualizat9 feb. 2009, 12:12
SursăNewsIn

Responsabilii din regiunea georgiană separatistă Osetia de Sud au afirmat luni că două obuze georgiene au aterizat în capitala Țhinvali, fără să explodeze, însă Tbilisi a spus că această acuzație este un nonsens.

Ambele părți se acuză reciproc, periodic, de astfel de acțiuni, de la conflictul ruso-georgian din august, însă acuzațiile privitoare la atacuri cu obuze sunt rare.

"La 02.10 GMT, 04.10, ora României), două obuze lansate din localitatea georgiană Nikozi au aterizat lângă o grădiniță" dintr-un cartier din Țhinvali, a spus guvernul Osetiei de Sud.

"Nu s-au înregistrat victime. Rămășițele obuzelor au fost găsite de echipele Ministerului Apărării", potrivit liderilor separatiști.

Ministerul georgian de Interne a negat acuzația. "Este un nonsens, nu s-a întâmplat nimic de genul acesta", potrivit ministerului.

Rusia a alungat trupele georgiene din Osetia de Sud în august. De atunci, Moscova a recunoscut independența autoproclamată de Osetia de Sud și Abhazia și are acolo militari.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri