Au mai rămas doar 67 de zile până la noaptea dintre ani, iar oferta turistică ține însă cont de criză. Evident, prețul diferă în funcție de zona turistică și mai ales de complexitatea pachetului turistic.
Una dintre destinațiile pentru Revelion 2009 este Arpașul de Sus, din județul Sibiu, la pensiune. Pachetul cuprinde patru nopți de cazare, începând cu 30 decembrie, iar locul în camera dublă costă 2.150 lei/persoană. Regimul este all inclusive, iar oaspeții vor primi colindătorii și vor avea pe masă bucate tradiționale. În plus au acces la saună, sală fitness, internet, plimbări cu ATV-ul și călărie.
Ceva mai ieftin este pachetul de șase nopți în Arieșeni, localitate din Munții Apuseni. Aici costul este de 2.000 de lei de persoană și se asigură pensiunea completă, masa festivă de Revelion precum și o excursie la obiectivele turistice din zonă.
La Sinaia, la un hotel de două stele, un pachet de patru nopți costă 1.100 de lei de persoană, care include mic dejun cu bufet suedez și cina festivă de Revelion și în prima zi a anului.
În stațiunea Călimănești, un pachet de trei nopți costă 610 lei, de persoană la un hotel de două stele, cu trei mese și cina din noaptea dintre ani.
Cei care nu vor să depășească pentru Revelion un buget de 400 de lei, pot opta pentru Turda. Mai exact un pachet de două nopți, în perioada 31 decembrie - 2 ianuarie, la un hotel de trei stele, cu mic dejun și evident masa festivă de Revelion.