Ultimele Stiri· 1 min citire

O felie de pepene l-a nenorocit pe un băieţel de 10 ani. Dus cu elicopterul SMURD la Timişoara

O felie de pepene l-a nenorocit pe un băieţel de 10 ani. Dus cu elicopterul SMURD la Timişoara

Publicat1 dec. 2008, 12:00
Actualizat8 iul. 2015, 22:24

Un copil de zece ani din localitatea Măureni, judeţul Caraş-Severin, a fost transportat la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara, cu un elicopter SMURD, după ce s-a înjunghiat în abdomen cu un cuţit încercând să taie un pepene verde.

Potrivit medicilor, copilul de zece ani din localitatea Măureni din județul Caraș-Severin a încercat să felieze cu ajutorul unui cuțit un pepene verde și a vrut să îi ofere și fratelui său o felie, însă i-a scăpat cuțitul și s-a înjunghiat în abdomen.

La vederea sângelui, cei doi copii s-au speriat și au început să țipe, iar o rudă le-a sărit în ajutor și a chemat o ambulanță.

Băiatul rănit a fost preluat de echipaj și transportat la Spitalul Județean Reșița, unde medicii l-au stabilizat și i-au oprit hemoragia, după care au decis să îl transfere la Spitalul de Copii "Louis Țurcanu" din Timișoara, cu un elicopter SMURD.

"Am decis să trimitem copilul la o clinică de specialitate pentru că era înjunghiat în torace și traiectul era către ficat", a declarat, corespondentului Mediafax, medicul Simona Danciu de la Spitalul Județean Reșita.

Potrivit medicilor de la Spitalul de Copii din Timișoara, băiatul este în stare stabilă și va rămâne internat câteva zile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri