Căsătoria de duminică dintre un prinț și o prințesă va uni două ramuri ale familiei regale georgiene care își dispută moștenirea tronului rămas vacant din secolul al XIX-lea, în timp ce ideea unei monarhii constituționale este sprijinită de tot mai mulți georgieni, relatează AFP.
În fața a 3.000 de invitați, printre care se va număra și președintele Mihail Saakașvili, prințul David Bagrationi-Muhraneli și prințesa Anna Bagrationi-Gruzinski vor spune "da" în Catedrala Trinității din Tbilisi.
David, în vârstă de 32 de ani, născut în Spania, și Anna, de 31 de ani, nu au dat niciun detaliu cu privire la intențiile lor și la desfășurarea ceremoniei, ceea ce nu face decât să stârnească mai mult curiozitatea georgienilor.
Unii politologi cred că o mare parte din populație are o părere critică despre sistemul republican adoptat odată cu declararea independenței de Uniunea Sovietică, în 1991, și consideră că președintele are prea multă putere.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Georgiene, Ilia al-II-lea, s-a pronunțat în favoarea reinstaurării monarhiei, susținută de 40% dintre telespectatorii care au participat la un sondaj telefonic realizat în cursul unei emisiuni televizate.
Dinastia Bagrationi, care susține că este descendenta regelui biblic David, a condus Georgia cel puțin de la începutul secolului al IX-lea până la începutul celui de-al XIX-lea, când Imperiul Țarist a anexat Georgia, condusă de regele George al XII-lea. Familia regală georgiană s-a răspândit în Europa după revoluția bolșevică și după integrarea, în 1921, a Georgiei în URSS, după o scurtă perioadă de inepdendență.
De atunci, mai multe familii își revendică tronul, însă Muhraneli și Gruzinski sunt considerate favorite. Deși nu vorbește limba georgiană, peințul David locuiește la Tbilisi din 2003 și are dublă cetățenie. Viitoarea sa soție este fiica lui Nugzar Bagrationi-Gruzinski, un director celebru al unui teatru din capitala georgiană.
Potrivit istoricului Marika Lortkipanidze, căsătoria dintre David și Anna sporește șansele unei reîntoarceri la monarhie, permițând reconcilierea dintre cele două familii regale. "Căsătoria va elimina toate eventualele îndoieli cu privire la legitimitatea moștenirii tronului", explică Lortkipanidze, membră în Academia Națională de Științe din Georgia.
Totuși, ideea reinstaurării monarhiei este departe de a fi acceptată în unanimitate.
În plus, chiar și cei mai fervenți susținători ai monarhiei nu se așteaptă la un astfel de scenariu în viitorul apropiat.