După semi-eșecul de vineri de pe teren propriu, scor 1-1 cu Gloria Buzău, Nicolo Napoli, antrenorul Universității Craiova, a fost demis. Anunțul a fost făcut de finanțatorul grupării din Bănie, Adrian Mititelu.
"Din păcate, e în joc munca unei echipe de un an întreg, vă anunț astfel că începând din acest moment Nicolo Napoli și Jerry Gane sunt suspendați din funcție. În câteva ore voi anunța un interimar. Cei doi își vor lua un concediu până la finalul campionatului", a declarat Mititelu, după partida cu Gloria Buzău.
Universitatea Craiova a terminat, vineri, la egalitate cu Gloria Buzău, scor 1-1, rezultat în urma căruia oltenii au urcat provizoriu pe locul 4, în timp ce buzoienii au reușit primul rezultat pozitiv după 5 eșecuri. În ultimele trei etape, Universitatea, care se luptă pentru un loc de Europa League, are însă un program infernal, întâlnind Rapidul, Steaua și FC Vaslui.
Nicolo Napoli a fost numit la Universitatea Craiova în anul 2007, dar el mai antrenase formația din Bănie și în anul 2004. În total, italianul are la activ 58 de jocuri pe banca oltenilor, cu care a înregistrat 23 de victorii, 19 rezultate de egalitate și 16 înfrângeri.
În actuala ediție a Ligii I, Universitatea Craiova se află în acest moment pe locul 4, cu 53 de puncte, după disputarea a 31 de etape. Oltenii au înregistrat 14 victorii, 11 egaluri și 6 înfrângeri, reușind să marcheze 40 de goluri și să primească 22.