Comitetul Executiv al FRF a discutat miercuri, la solicitarea LPF, posibilitatea ca partidele din Liga I să fie conduse de arbitri străini. S-a luat decizia ca regulamentul să fie completat astfel încât să existe această variantă, însă condiția esențială va fi ca solicitarea să vină din partea ambelor echipe care se înfruntă într-un meci direct.
"S-a dezbătut cu argumente pro și contra dorința cluburilor de a avea brigăzi de arbitri români sau străini. S-a convenit ca, în măsura în care ambele cluburi sunt de acord, vor veni brigăzi străine. Costurile vor fi mari și vor fi suportate de clubul gazdă. Costurile vor fi undeva între 12 și 15.000 de euro. Trebuie, însă, ca ambele cluburi să convină asupra acestui aspect, nu doar unul. Nu am luat în calcul doar cele cinci cluburi care au dorit brigăzi străine, ci toate formațiile", a declarat Mircea Sandu, într-o conferință de presă.
Președintele FRF a precizat că 6 cluburi din Liga I au solicitat arbitri străini, în timp ce celelalte au optat pentru arbitri români. Decizia a fost luată cu 8 voturi pentru, două împotrivă (Aron Huzu și Dumitru Costin) și o abținere. Ceilalți doi membri ai CEx, Patrițiu Abrudan și Iuliu Mureșan, au lipsit de la ședință. De altfel, Mureșan a trimis o hârtie prin care a votat împotrivă, dar opțiunea sa nu a fost luată în calcul, întrucât "votul prin corespondență nu este permis", după cum a explicat Sandu.
Oficialul a precizat că va interveni la Federațiile din 6-7 țări, printre care Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria sau Ucraina, pentru a discuta despre posibilitatea unui schimb de arbitri, deoarece Comisia Centrală a Arbitrilor va solicita Federațiilor respective să delege brigăzi românești la meciurile din întrecerile lor interne. Oficialul a admis că un schimb de experiență la nivel de arbitrajul cu țări precum Anglia, Spania sau Italia va fi greu de realizat.
Cluburile pot solicita arbitri străini începând din etapa a 5-a a Ligii I, în care este programat derby-ul Steaua-Dinamo. Etapa viitoare va fi condusă în totalitate de brigăzi autohtone.