Nelu Tătaru, noul ministru al Sănătății, a declarat, la un post TV, că România se pregătește să intre în scenariul 4 al epidemiei de coronavirus, ceea implică depășirea numărului de 2.000 de persoane infectate cu COVID-19, precum și măsuri speciale de îngrijire.
Nelu Tătaru a declarat că România se pregătește să intre în scenariul 4 al pandemiei de coronavirus, după depășirea numărului de 2.000 de persoane infectate cu coronavirus.
"Sunt zile grele, vor veni zile și mai grele, dar le depășim. Ne apropiem de scenariul 4. Scenariul 4, după 2000 de pacienți, avem pacienții cu simptomatologie ușoară sau asimptomatici vor fi tratați la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie sau a voluntarilor - studenți, elevi la școlile sanitare sau rezidenți ani mici. Bineînțeles că, odată trecuți la domiciliu, restricțiile sunt și mai mari. Ei sunt pacienți confirmați, chiar dacă asimptomatici, sunt confirmați, atunci restricțiile trebuie să fie totale. Vor semna și un document pe proprie răspundere sub incidența Codului Penal", a declarat Nelu Tătaru.
În ceea ce privește aprovizionarea persoanelor infectate, plasate la domiciliu, Nelu Tătaru a răspuns: "Ei vor primi inclusiv suport hrana, medicația din spital pentru simptomele ușoare, vor primi și supravegherea zilnică pentru fiecare pacient. În contextul în care în scenariul 4 vor rămâne în spital doar cazurile medii, cazurile severe sau critice avem și o decongestionare a spitalelor, pentru a se pregăti pentru cazurile critice și grave".