Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, se gândește să refacă serviciul de informații din Penitenciare, fostul Serviciu Independent de Protecție și Anticorupție (SIPA). Cătălin Predoiu a declarat pentru Realitatea FM că serviciul ar fi putut ajuta la evitarea de situații, precum eliberarea lui Serghei Gorbunov. În plus, Predoiu a declarat că raportul interimar pe Jusție nu va face altceva decât să treacă în revistă evoluția sistemului judiciar din România, fără să critice.
În anul 2004, fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a desființat structura de informații și toată arhiva fost mutată la minister. La acea vreme, în presă au fost numeroase scandaluri legate de informațiile strânse de acest servicu și modul în care au fost gestionate. Acum, Cătălin Predoiu se gândește la o relansare a acestui serviciu.
În ceea ce privește raportul interimar pe Justiție, Predoiu a declarat că acesta nu va face altceva decât să treacă în revistă evoluția sistemului judiciar din România, fără să critice."Este vorba despre o evaluare tehnică, nu de raportul politic, evaluarea tehnică însemnând o trecere în revistă a tot ceea ce s-a întâmplat de la ultimul raport din vară, până în prezent, fără a se face o interpretare profundă a acestor evoluții", a spus Cătălin Predoiu.
Acesta a precizat că se așteaptă ca acest raport să indice o reducere a vitezei reformelor, ca urmare a ciclului electoral parcurs de România în ultimele luni, precum și unde anume este nevoie să se insiste asupra reformelor. "Mă aștept ca raportul să noteze negativ tendințele de schimbare a legislației din toamna anului trecut în ceea ce privește procedura de numire a procurorilor în funcții de conducere la anumite parchete, să noteze elaborarea unei noi politici de resurse umane pe termen lung de către CSM", a mai spus Predoiu.
În opinia ministrului Justiției, raportul va face referire la nevoia unei evaluări de impact "a implementării codurilor în sistemul judiciar, ceea ce implică și fonduri alocate sistemului judiciar".
În ceea ce privește eventuale referiri ale raportului la dosarele lui Adrian Năstase, Predoiu a precizat că în rapoartele trecute și, probabil nici în cele viitoare, nu se va face referire la dosare concrete, ci la semnale date în ceea ce privește insistența reformelor și combaterea corupției, inclusiv la nivel înalt.