Ultimele Stiri· 1 min citire

Ministerul Tineretului și Sportului vrea să dea o parte din bazele sportive administrațiilor locale

Ministerul Tineretului și Sportului vrea să dea o parte din bazele sportive administrațiilor locale

Ministerul Tineretului și Sportului vrea să dea o parte din bazele sportive administrațiilor locale

Publicat2 mai 2009, 15:38
Actualizat2 mai 2009, 22:38
SursăNewsIn

Răzvan Bobeanu, ministrul secretar de stat, a declarat, sâmbătă, la Craiova, că Ministerul Tineretului și Sportului va trimite către autoritățile locale scrisori de intenție prin care li se va propune să preia bazele sportive și taberele școlare aflate în subordinea ministerului.

Timp de șase luni, autoritățile locale vor fi monitorizate de reprezentanții ministerului, astfel încât spațiile care vor reveni consiliilor locale și județene să nu fie folosite în alt scop decât cel prevăzut în contractul de concesiune care va fi încheiat între MTS și autoritățile locale.

"Aceste spații sunt tentante pentru administrațiile locale. Prin trimiterea către consiliile locale și cele județene a adreselor prin care să ne spună dacă vor să preia din spațiile noastre, urmărim ca să revigorăm sau să redeschidem unele centre de tineret din țară. Probabil vom milita pentru structuri asociative între minister și administrațiile locale și, timp de șase luni, vor fi monitorizate pentru a nu fi schimbată destinația bazelor sportive", a spus Răzvan Bobeanu.

Acesta a mai precizat faptul că Ministerul Tineretului și Sportului va păstra o parte din taberele școlare care funcționează în prezent. "Vom păstra la minister o parte din taberele școlare astfel încât să asigurăm turismul școlar. Totodată, și bazele sportive unde se antrenează loturile naționale vor rămâne tot în administrarea ministerului", a mai precizat Bobeanu.

Ministrul Răzvan Bobeanu s-a aflat, sâmbătă, la Craiova, pentru a participa la manifestările organizate pentru marcarea Zilei Naționale a Tineretului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri